Astăzi un pic de umor negru. Uite popa nu e popa la Lugoj
Declarația de martor în dosarul penal la care facem referire e cel puțin simpatică, ca să nu spunem că e de-a dreptul penală.
”Am participat la Revoluția Română din Decembrie 89,în data de 20.12.1989, fiind în piața din mun. Lugoj. În momentul intervenției forțelor de ordine am încercat să plec spre domiciliu dar am fost reținut și condus împreună cu alți 40 în Lăpugiu de jos județul Hunedoara, unde ne-au bătut, după care ne-au lăsat să plecăm. În cursul anilor 1994-1996 (!) am făcut demersuri să obțin certificat de revoluționar, lucur care s-a și întâmplat. În cursul anului 2010 (hopaaa!-perioada Costin) am obținut certificat de revoluționar cu merite deosebite ( păi cum, dacă a fost reținut? n.r.) ,în baza căruia am obținut mai multe beneficii materiale.
|
Pârvan se face de băcănie la Parchet |
În cursul lunilor martie-aprilie 2015 m-am deplasat personal la București la sediul SSPR din zona Piața Presei Libere unde am depus un dosar prin care am solicitat preschimbarea certificatului de Luptător reținut în cadrul Revoluției de la 1989, care conținea următoarele documente: ( păi de ce tocmai dupa OUG 95 și-a amintit omul că e reținut și nu cu merite deosebite?n.r.)
- fotocpie certificat de revolutionar
|
Declaratie Pârvan |
-fotocopie certificat care atestă faptul că am fost reținut în timpul revoluției
-fotocopie adeverință eliberată de Procuratura Militară care atestă că am fost reținut....”
Mai departe vă lăsăm să vă distrați cu declarația aceasta, din care reiese clar că lucrurile sunt cam ireale și ceva nu se potrivește. Judecați și veți înțelege....
Asemenea declarații aiuristice , cum că brusc și-a amintit omul că a fost reținut există o groază.
Lăcrămioara Perici îl înfundă oarecum pe Pârvan, fiindcă ea explică faptul că OUG95 l-ar fi determinat pe Pârvan să apară brusc la SSPR , să ceară certificat de reținut și să primească de determinant. Cazul este cel puțin uluitor, dacă ținem cont de faptul că Pârvan susține în declarația sa faptul că cererea lui prin care solicita să i se elibereze certificatul de reținut nu a fost înregistrată și că i-ar fi scris-o o persoană aflată la coadă la SSPR. Adică putem deduce faptul că Pârvan nici nu a fost la SSPR ci altcineva a tras sforile....Ghiciți cine...
|
declaratie Perici |
Iată ce spune Lăcrămioara Perici , care este în conducerea unei Asociații de revoluționari din Timișoara: ”Ulterior am aflat de la Pârvan Gheorghe căa depus actele să preschimbe certificatul de Luptător reținut (....)iar în aceeași perioadă a depus actele la SSPR să devină luptător cu rol determinant ( e de râs, fiindcă ce rost ar mai fi avut dacă era reținut să fie și determinant? Rolul determinant se acorda celor care au luptat și nu celor reținuți, fiindcă ăia dacă erau reținuți nu aveau cum lupta! n.r.).
|
declaratie Perici |
În toamna anului 2015, Pârvan mi s-a plâns că o persoană din București, fără a-mi da alte detalii, i-a cerut suma de 800 de lei sau 10 000 de lei, nu mai rețin exact, pentru a-i rezolva certificatul de REȚINUT....
Ulterior în cursul lunii octombrie 2015, Pârvan Gheorghe mi-a spus că a dat acelei persoane suma respectivă și a obținut certificatul de Reținut (...)dar a mai precizat că mai trebuie să-i dea acestuia o sumă suplimentară pentru a-i remite adeverința necesară la Casa de Pensii(...)”
Perici susține că despre aceste lucruri ciudate ar fi sesizat-o pe Tănase Denisa, adjuncta secretarului de stat Sanda , dar că nu a mai primit nici un răspuns.
Iulia Starcz intră în joc....?
|
declarație Iulia Starcz |
Parchetul a audiat-o , pe Iuliana Starcz. Starcz spune în declarația ei faptul că a fost la Parlament să se întâlnească cu deputatul Sefer Cristian-șeful Comisiei Revoluționarilor din Parlament, dar că acesta nu era acolo. La un moment dat apare Andreea Gadină ( cea ccare tăgea sforile prin comisie, fiind secretară acolo) însă Starcz nu a dorit să-i dea ei tabelul cu cei propusi să fie determinanti. Întrebarea care se pune e ce căuta un președinte de asociație la CPRD cu tabele când procedura legală era ca SSPR să transmită tabele la CPRD și nu președinții de asociații? De fapt Iulia Starcz susține că acel tabel era cu persoanele avizate de CPRD și nu era trimis la SSPR pentru ca mai apoi SSPR să trimită tabelul la Decret...
|
declaratie Iulia Starcz2 |
-
Făcăturile de la Piatra Neamț
Aici începe distracția....Un anume Grigorcea Constantin povestește cum a fost el convins de un altul să spună că a fost reținut la Revoluție, astfel încât cu declarația lui, șmenarii să meargă la Adrian Sanda și astfel Piatra Neamț să devină oraș determinant...
Prin 2015, acest Grigorcea s-a gândit el să devină revolutionar, că doar a avut fapte extraordinare, că a strigat în Piatra Neamț nasoale la adresa lui Ceaușescu, care ocupat fiind cu alte treburi nu l-a auzit, dar că totuși e un mare act de curaj ceea ce a făcut el. Și-a amintit omul brusc de Revoluție după 25 de ani....Declarația lui este halucinantă sau ...halucinogenă. Sau mai grav, PENALĂ! îN JOC INTRĂ ȘI NIMENI ALTUL DECÂT Trapiel, omul cu sforile printre revoluționarii nemțeni. Mă rog, folosim termenul de revolutionari nemțeni dar se poate citi și impostorii nemțeni.
El povestește că însoțit de un anume Stănescu, un alt gălăgios într-o vreme pe la radio cum că el era mare revoluționar, s-a dus la crâșma lui Trapiel și acolo aștia doi l-ar fi convins să declare că în 22 decembrie ar fi fost reținut de doi milițieni. Ba mai mult, cei doi i-au dictat și o plângere penală împotriva celor doi milițieni care chipurile l-ar fi reținut. Pentru faptele lui de viejie povestită, acest revoluționar întârzâiat urma să fie premiat cu certificat de determinant.
În final omul spune că nu știe de sume de bani date sau primite de cineva pentru a deveni determinant dar că vrea sa colaboreze cu organele de anchetă pentru aflarea adevărului. Adică omul făcuse pe el de frică...
TRAPIEL RELOADED.....
|
Trapiel declară.... |
Trapiel Iulius își începe declarația cu explicații referitoare la faptul că e mare goangă la ”revoluționarii” nemțeni, nu nemți...Spune el în declarație cum s-a opus el adoptării OUG 95, cum i-a aburit Sanda la ședință să semneze ceva ce de fapt nu știa, cum prin OUG 95 s-a făcut un mare rău revoluționarilor, adică încerca să-i aburească pe procurori....
|
Trapiel declară....
|
Mai povestește Trapiel și de faptul că prin OUG 95, Piatras Neamț a fost exclusă din categoria orașelor cu rol determinant , astfel că brusc, colegul lui Stănescu a descoperit un fost arestat...Încercând să îi fenteze pe procurori, crezându-i idioți, Trapiel spune că acest arestat ar fi fost șoferul lui în mai multe rânduri. Întrebarea firească e ,păi dacă ăsta i-a fost șofer, cum de nu au opovestit niciodată până la momentul OUG95 despre faptul că a fost reținut de milițieni în decembrie 89?
|
Declarația lui Gliga milițianul |
Mai mult, mai apare declarație , a lui Gliga milițianul care la vremea revoluției era coleg cu cei doi milițieni care l-ar fi arestat pe Grigorcea. El spune că Trapiel l-ar fi dus pe „ARESTATUL„ de serviciu la Adrian Sanda pe banii lui. Punind cap la cap declarațiilor celor din Piatra Neamț și pe care le publicăm aici în facsmil spre distracția tuturor, ne dăm repedde seama că ele nu clarifică nimic ci dimpotrivă nasc întrebări. Cum de Trapiel a plătit el benzina pina la București ca nea ”arestatul” să își rezolve certificatul? Ce interes avea Trapiel în toată treaba asta? Bineînțeles că toți declară că nimeni nu a dat și nimeni nu a luat bani ca să obțină titlu de determinant. Dar Trapiel a devenit brusc MAICA TEREZA a celor din Piatra Neamț? Greu de crezut!
Mai mult, fostul milițian, Gliga este membru fondator la asociatia lui Trapiel, deci avea tot interesul să mintă, fiindcă și el urma să devină determinant.
Vom reveni cu povești nemuritoare de la Deva, cum Fircsak a tras la greu sforile pentru ca Deva să devină oraș determinant. Despre revoluția de la Deva nici un locuitpor al Devei nu ne poate spune mare lucru, ci doar că o mina de oameni s-au bucurat că a picat Ceaușescu, dar prin sforile deputățești istoria se poate oricind modifica.....