vineri, 15 iulie 2016

SALAD BOX SIBIU işi inşeala şi clienţii şi angajaţii!

Pe lângă faptul că Salad Box foloseşte în conţinutul salatelor carne de pui adusă din apropierea CERNOBÂL,aşa cum am arătat deja într-un material anterior,  carne pe care Direcţia Sanitar Veterinară nu doreşte să o expertizeze, trimiţându-ne răspunsuri la alte întrebări decât cele pe care postul nostru de radio le-a adresat, firma amintită îşi înşeală şi angajaţii.
Carnea de viermi este gratuita
Vineri, 15 iulie, deşi era zi de salariu, firma nu a achitat angajaţilor nici un leu. Mai mult, deşi toţi angajaţii au în contractele de muncă încheiate cu firma, prevăzute bonuri de masă,aceasta a refuzat să le mai dea celor care sunt minori. Pentru că trebuie să spunem că la această firmă se lucrează şi cu persoane care nu au împlinit 18 ani, fiindcă aproape nimeni nu vine să se angajeze la ei. Mai mult, minorii lucrează de multe ori peste norma maxima obligatorie de 6 ore, fiind ţinuţi la lucru câte 8 sau 12 ore, ceea ce legea interzice. 
Un alt aspect este legat de faptul că deşi pe toate afişele şi reclamele firmei apare că ei folosesc în reţetele lor ulei de măsline, am descoperit faptul că aceştia îşi înşeală proprii clienţi, folosind un ulei inferior, de turte, ulei care rezultă din stoarcerea resturilor de măsline, având o calitate mult inferioară celui de măsline. Clienţii însă plătesc preţ de ulei de măsline.  
Redăm mai jos conţinutul adresei noastre înaintată Directiei Sanitar Veterinară Sibiu şi Agenţiei Naţionale pentru protecţia Consumatorului. Conţinutul sesizărilor noastre este identic:

raspuns ANPC

Frapant este însă răspunsul celor doua INSTITUŢII ALE STATULUI care nu şi-au făcut treaba şi de fapt nu au lămurit problema produselor folosite. Inspectorii au făcut  o verificare superficială la aceste produse, nu au efectuat nici o analiză de laborator la carnea de pui, probabil de teamă ca laboratoarele lor să nu se contamineze radioactiv, sau cine ştie cum au dat-o la pace cu cei de la Salad Box.   Insultându-ne vigilenţa, am primit următoarele răspunsuri, vezi foto.
Cu alte cuvinte, băieţii plătiţi din bani publici să ne apere de asemenea şmecheri, se spală pe mâini şi nu ne răspund la întrebarile esenţiale puse de noi. ANUME UN CERTIFICAT EUROPEAN DE ANALIZA LA CARNEA DE PUI DIN UCRAINA şi UN BULETIN DE ANALIZĂ REALIZAT ÎN ROMANIA asupra acestei cărni. 
Raspunsul DSV SIBIU
 Atenţie aşadar ce şi unde mâncaţi, fiindcă nimeni în ţara asta nu poate garanta faptul că ceea ce este în ambalaje coincide cu ceea ce scrie pe ambalaj sau cu actele însoţitoare ale produselor. Mai ales la cele importate din ţări aflate într-o totală lipsă a securităţii alimentare, printre care se numără şi Ucraina.
Salad Box aparţine de o societate din Baia Mare, anume DMA QUALLITY FOOD, în calitate de francizor. Echipamentele personalului, ponosite şi rupte, rulajul enorm de personal, lipsa de profesionism şi uneori de politeţe faţă de clienţi sunt ingredientele care doar se adaugă la definirea proverbului cu gardul şi leopardul. Preţul piperat al produselor (multe dintre ingrediente se cumpără din supermarketul alăturat şi nu au nici un gust) s-a menţinut la salad box şi după scăderea TVA-ului. Însăşi directorul ANAF Cluj se declara nemulţumit de această situaţie:http://www.voceatransilvaniei.ro/culmea-tva-ului-scazut-o-salata-de-la-salad-box-are-acelasi-pret-inainte-si-dupa-scaderea-tva-ului-fostul-sef-al-anaf-a-postat-pe-facebook-bonurile-fiscale/
Despre cutia milei aflată pe tejghelele SALAD BOX şi drumul banilor, în episoadele viitoare.

luni, 11 iulie 2016

CÂRDAŞIE MAFOTA LA CFR CĂLĂTORI ŞI KPI INSTITUTE! In atentia DNA

Cu un nume pretențios, dar nerecunoscuta de nimeni, firma de mai jos da tepe angajatilor. KPI Institute are contracte de consultanta de sute de mii de euro cu CFR Călători. CHIPURILE ACEASTA FIRMA LE ÎNVAȚĂ PE ANGAJATELE DE LA GHIȘEELE DIN GARA SA SE POARTE CU CLIENȚII. De fapt banii sunt sifonati in Romania prin intermediul firmei INTEGERPERFORM, o subsidiara a KPI INSTITUTE, după care ei ajung in Australia unde se afla patronul fantoma al firmei. Practic banii de la BUGETUL NATIONAL sunt transferați prin sistem de suveica in Australia....

http://kpiinstitute.org/about/contact-us/ este saitul firmei fantomă al cărei patron un anume AUREL BRUDAN, cetăţean australian dar de origine din Sibiu, încearcă să inducă lumea în eroare cum că firma sa ar oferi consultanţă în management. De fapt, KPI Institute nu are NICI UN FEL DE RECUNOAŞTERE,
SAITUL PRIN CARE SE RACOLEAZA FRAIERI
iar diplomele eliberate de aceştia sunt pur şi simplu fără nici un efect. Preţurile cursurilor de management sunt piperate, şi indivizii folosesc un fel de call center în Romania. Singurele relaţii pe care le are firma sunt cu oameni din zonele Arabe, în Europa acest aşa zis institut fiind practic necunoascut. Call Centerurile sunt amplasate pe teritoriul Romaniei, unul la Cluj şi unul la Sibiu, însă clienţii firmei, arabi, au impresia ca vorbesc cu oameni de la sediul central din Australia.
În ROMANIA singurii fraieri care au contract cu KPI sunt cei de la CFR Călători. CFR primeşte consultanţă de la KPI prin intermediul firmei INTEGERPERFORM cu sediul în Cluj Napoca şi cu un punct de lucru în Sibiu.Culmea consultantei este COSTUMER SERVICE. Adică nişte aşa zişi traineri ţin cursuri cu tantile
de la casieriile din gări cum să vândă bilete. După cum bine se ştie, CFR Călători este cea mai nesimţită firmă în materie. Angajatele de la ghişee se mişcă chiar mai încet decât trenurile la care îţi vând bilete, nu sunt în stare să îţi dea nici un fel de informaţii, iar durata emiterii unui bilet, atunci cind stai la coada, este NEVEROSIMIL DE MARE. Nu mai vorbim despre calitatea slabă a deplasărilor cu trenul, de mirosurile pestilenţiale din vagoane, de mizeria extremă, şi disconfortul scaunelor din acestea. În loc să investească în confortul călătorilor, CFR în cârdăşie cu acest personaj dubios, fură bani din Buget la greu. La cursurile ţinute de KPI Institute în diverse locaţii cu angajaţii CFR sunt înscrişi tot felul de ciudaţi, unii habar nu au sa scrie bine, inşi fără nici un fel de şcoală, ciocănari, necalificaţi, etc. În nici un caz lucrătoarele de la ghişee! Firma este o subsecventă tot al lui Aurel BRUDAN, de fapt bidonul prin care se colectează bani publici din Romania. CFR este subvenţionată de la Bugetul Naţional, adică din bani publici. Cu alte cuvinte Brudan şi mafia din CFR pur şi simplu fura bani! Acest lucru se poate desprinde foarte uşor şi din faptul că serviciile oferite de CFR nu au crescut ci scad pe zi ce trece calitativ.

sâmbătă, 9 iulie 2016

Securiştii nesecurişti (3). LICHIDAREA REVOLUTIONARILOR!!

Fo
Adrian Sanda- oare de ce nu are addeverinta CNSAS?
arte multe persoane din rândurile liderilor revoluționarilor nu dețin adeverințe CNSAS. Există bănuiala cum că aceste persoane sunt de fapt colaboratori activi şi astăzi ai serviciilor din ROMANIA, preluați de la fosta securitate. Astfel un acoperit operativ nu va avea niciodată fişă sau adeverință de la CNSAS, deoarece documentele acestea se află în evidențele operative ale SRI şi nu în arhivele fostei securități.
Iată mai jos o scurtă listă a acestor persoane:
1. Adrian Sanda- secretar de stat la SSMRLIC
2.Constantin Gadină, lider BNR Bucureşti
3. Marius I
Securist nesecurist?
acob- vicepreşedinte Asociaţia SBIU-DECEMBRIE 89
4. Ion Iliescu-fost preşedinte al Romaniei
5. Maior Lazar Dorin-fost presedinte Blocul Naţional al Revolutionarilor
6. Balint Petrica- Presedinte LORD 
7.Codrin Stefanescu- Secretar General Adj. PSD
8.MIRCOVICI NICULAE- deputat
9.Gelu Voican Voiculescu- fost vicepremier
10.   Sbârcea Nicolae-Sibiu, autorul unei carţi despre Revoluţia de la Sibiu.
Dacă această teorie se confirmă, atunci este lesne de înţeles de ce s-a încercat sub aparenţa c
FRAŢIA PENALILOR. UNUL E OMUL SERVICIILOR. SAU POATE AMBII
elor mai bune intenţii ca mişcarea revoluţionară să fie distrusă. Cum ea nu putea dispărea ca idee, în ultimii 5 ani mafia securistoidă infiltrată între revoluţionari a trecut la lichidarea fizică a revoluţionarilor. Aceste lichidări se petrec sub falsa teză că se încearacă a se face dreptate, scopul real fiind reducerea la tăcere a celor care cu adevărat au fost anticomunişti. 

vineri, 8 iulie 2016

Securiştii nesecurişti (2)- Astăzi determinantii nedeterminanţi

BADEA ION-făcătură cu indemnizaţie
Potrivit unei modificări intervenite în 2014 la Legea Recunoștinței pentru revoluționari, s-a creat din rindurile lor o categorie specială denumită Luptători cu rol determinant. Doar aceștia mai beneficiază de o indemnizație de recunoștință, aproximativ 3000 de persoane. Potrivit noii reglementări, acest titlu impune nişte reguli stricte, astfel încât să se deosebească de cei care au fost în stradă dar nu au desfășurat activități prin care şi-au pus în pericol viața, de cei care nu au avut ciocniri directe cu organele de represiune de atunci, etc. Un criteriu important de selecție constă în faptul că pot avea titlul de determinant doar cei care înainte de fuga dictatorului ( adică înainte de 22 decembrie 1989 orele 12 şi 10), şi doar din orașele în care s-a murit, au existat răniți sau reținuți strict în această perioadă, au desfășurat activități relevante şi care au determinat cumva răsturnarea fostului regim.
Cu toate că modificările aduse acestei legi sunt discutabile din punct de vedere al tehnicii juridice, ele nu au fost aplicate corect nici de data asta. Vinovații principali sunt Secretariatul de Stat de profil şi Comisia Parlamentară a revoluționarilor, motiv pentru care la sesizarea INTERNATIONAL RADIO DEUTSCHLAND şi a unui grup din jurul nostru, la Parchetul General şi la DNA -direcţia centrală- s-au deschis două mari dosare penale. Sunt vizate persoane cu funcţii importante în statul roman, iar sumele vehiculate ca şpagă sau sifonate din bugetul statului sunt de ordinul cel puţin al zecilor de milioane de euro. 

Iată că susţinerile noastre se confirmâ, deoarece odată cu modificarea Legii amintite, în pe-
rioada VICTOR PONTA, s-a deschis calea banilor pentru partid sau pentru persoane fizice. La iniţiativa lui Adrian Sanda, un apropiat al lui VICTOR PONTA, a fost propusă o ordonanţă de urgenţă , chipurile pentru a face curat între revoluţionari, motivată fiind astfel. Totuşi ce se ascunde sub masca bunelor intenţii?
Cazul lui BADEA ION de la Tirgovişte, proprietarul restaurantului VALAHIA, acolo unde protipendada pesedista servea masa şi se bucura de servicii carnale de calitate a devenit revoluţionar cu rol determinant în mod ilegal.  Badea Ion a ajuns din chelner şef la localul care acum este al lui,  înainte de Revoluţie, mare goangă la PSD şi în Blocul National al Revoluţionarilor.
Îşi dă singur gol!
Potrivit propriilor declaraţii din dosarul său de revoluţionar, el nu a participat la aceasta decât după fuga cuplului dictatorial, adică ceva de genul "ciupercilor de după ploaie!" 
Cu alte cuvinte el nu poate fi Luptator cu rol determinant, deoarece nu îndeplineşte nici una dintre condiţiile noii legi modificate. Cu toate acestea el a obţinut acest titlu şi beneficiază de o îndemnizaţie de 2020 lei pentru ca a fost smecher şi nu revoluţionar! 
Potrivit declaraţiilor sale, coroborate cu anchetele Parchetului Militar din Dosarul REVOLUŢIEI, localitatea Târgovişte nu poate fi încadrată ca oraş cu rol determinant, deoarece acolo nu s-a tras, nu a fost nici un rănit sau arestat înainte de fuga cuplului dictatorial, aşa cum prevede Legea.
Ce au făcut însă smecherii de la PSD, în frunte cu Adrian Sanda? Ca să îşi poată introduce în lege clientela de partid, recompensându-i pentru servicii de diferite naturi, inclusiv legate de punerea la punct a pornirilor sexuale, sau poate că la şantajul celor ca Badea în localul căruia mulţi petrecăreţi au avut momente mai mult sau mai puţin fierbinţi, a emis o decizie prin care şi Târgoviştea devine oraş cu rol determinant. Astfel, Badea Ion a putut accesa legea, împreună cu clika lui de şmecheri de Târgovite. 
În foto se află proba că atât Târgoviştea cât şi Badea nu au ce căuta în noua Lege. Chiar el o declară!
Să nu uităm că la Valahia au petrecut Gelu Voican ( cit mai era in putere) , Adrian Sanda, Ion Iliescu, Vasile Duţă, Codrin Ştefănescu şi altă faună de acest gen. 
Este de notorietate faptul că înainte de Revoluţie orice şef de unitate era omul Securităţii sau al miliţiei. Toţi cei din sistemul comunist de turism, care deţinea cit de cit o funcţie aveau misiunea de a trage cu timpanul şi a da în primire duşmanii de clasă. Deocamdată nu comentăm....dar....gândim şi intuim....Există securişti nesecurişti?!


marți, 5 iulie 2016

SECURIŞTII NESECURIŞTI (1)

În 1989 , potrivit declaraţiilor mai multor ofiţeri de securitate, aproape toţi cei care au avut un angajament cu securitatea au fost activaţi. Indiferent de planul pe care lucrau, misiunile lor au fost schimbate şi urmau să se infiltreze în grupurile de revoluţionari din oraşele în care s-a ieşit pentru dărâmarea regimului comunist. Astăzi, datorită unei legi ambigue în materie de foşti lucrători sau colaboratori ai Securităţii, ei au fost albiţi. Unii dintre ei sunt chiar revoluţionari cu acte în regulă, şi în mare majoritate, ei sunt de fapt singurii care au primit beneficii totale din partea Statului pentru faptele (?!) de la REVOLUŢIA ROMÂNĂ. Revoluţionarii care nu au avut de-a face cu securitatea sau Partidul Comunist român, se uita şi azi cu jind la certificatele pe care le deţin şi care deşi sunt purtătoare de drepturi, nu i-au ajutat material cu aproape nimic din punct de vedere material..Mai mult, ei au fost ținta hăituielilor imediat după 1990, existând un interes difuz ca aceşti oameni să fie anulaţi, izgoniţi din ţară sau reduşi la tăcere prin orice formă ...chipurile democratică.
În serialul pe care îl începem astăzi veţi afla despre persoane care deşi au semnate unul sau mai multe angajamente cu Securitatea, apar că nu ar fi făcut poliţie politică. Aceste rezoluţii au fost posibile datorită ambiguităţilor legislative, anume făcute aşa ( de aceea Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara a devenit nedigerabil pentru comuniştii lui Iliescu ce au preluat puterea) . Din conţinutul  dosarelor de reţea ale acestora, reiese însă clar că oamenii erau foarte activi şi apropiaţi de securitate  urmărindu-şi colegii de facultate sau liceu, colegii de muncă, prietenii, rudele chiar. Mai mult, există persoane care deţin titlul de revoluţionar dar nu au adeverinţă de la CNSAS cum ca ar fi fost sau nu ar fi fost oamenii securităţii. Exemplul lui ADRIAN SANDA, actualul ministru al revoluţionarilor, este elocvent în acest sens. La fel nici Gelu Voican Voiculescu, despre care se ştie clar că a fost colaboratorul securităţii, nu deţine o asemenea adeverinţa şi în mod ciudat nu i-a solicitat-o nimeni. Nici Ion Iliescu nu are o asemenea adeverinţa, şi nici Traian Basescu. Prin Lege, deţinătorii de certificate de revoluţionar, indiferent din care ciclu legislativ, sunt obligaţi să aibă la dosar o asemenea adeverinţa din care să rezulte dacă a fost sau nu colaborator al securităţii. Fără a avea la dosar această adeverinţă nu puteai obţine nici un titlu de revoluţionar. Dacă această adeverinţă spunea că ai făcut poliţie politică, la fel nu aveai ce căuta cu titlu de revoluţionar! 
 Şi totuşi.....
Potrivit unor reguli interne ale serviciilor, cei care nu deţin aceste adeverinţe sunt şi astăzi în slujba serviciilor, fiind preluaţi din reţelele informative trecute şi re....orientaţi. Dosarele de reţea ale acestora sunt astfel secretizate, motiv pentru care CNSAS nu are acces la dosarele lor şi mai ales nu poate publica nimic despre aceste persoane. 
Mai mult mulţi dintre ofiţerii de securitate cu care am stat de vorba spun:
"Domnule, mulţi dintre ei imi dădeau informaţii verbal. Eu prindeam pontul şi ca să cresc în ochii şefilor, nu făceam raport prin care să arăt că pontul e de la cutare sau cutare informator. Acţionam direct, lasând să se înţeleagă că eu sunt cel care am descoperit problema, prin munca mea asiduă. Astfel puteam primi şi o avansare, şi bani chiar în plus. Pe unii îi puneam să scrie rapoarte despre cazuri ce nu aveau legătură cu ce trebuia eu sa fac sau ei, adică să-i urmărim pe cei care nu erau de acord cu regimul. Asta ca să justificăm banii primiți pentru plata informatorilor. De fapt ei faceau o cu totuol altă treabă. De aceea apar aceste decizii cum ca a semnat cu noi dar nu ar fi facut poliţie politică. Nu au făcut pe dracu! Toţi aveam ca sarcină principală asta! Ce o tot aburim?...."
Dacă cele spuse de fostul ofiţer sunt adevărate, atunci se explică foarte clar cum de unii care au semnat cu securitatea sunt astăzi fecioare....curate si ingenue.

Un caz concret este Preotul Streza de la Sibiu



Acesta are nu unul, ci doua angajamente semnate cu Securitatea! Cu toate acestea CNSAS îi eliberează adeverinţa cum că nu ar fi făcut poliţie politică(sic!). Greu de crezut dacă îi studiem activitatea din perioada respectivă! Mai mult Streza deţine un certificat cum ca în perioada revoluţiei ar fi fost REŢINUT. Deşi nu deţine, aşa cum cere Legea, un act doveditor, anume fişa de celulă că ar fi fost reţinut înainte de 22 decembrie, Streza beneficiază pe acest certificat fals de peste 2000 de lei indemnizatie lunară, a obţinut terenuri şi alte facilităţi, ca şi cum el ar fi fost marea victimă reţinută de comunişti. Nimic mai fals şi mai neadevărat! El a fost printre revoluționari, dar oare nu cumva avea vre-o altă misiune, conform angajamentelor semnate? La un moment dat a fost decorat chiar de Ion Iliescu, cel despre care nu regăsim nici o adeverinţă de la CNSAS. Deci nici Iliescu nu indeplineşte condiţiile legale de a avea certificat de revoluţionar. Într-o situaţie similară se aflăă chiar ministrul revoluţionarilor, ADRIAN SANDA. CNSAS nu i-a eliberat nici o adeverinţă, obligatorie în cazul Legii revolutionarilor, ceea ce coroborat cu regulamentele interne ale serviciilor ne poate duce la concluzia ca omul este oarecum activ. Altfel cum se explică faptul că acesta nu are adeverinţa de la CNSAS în condiţiile în care Legea o cere? Practic, Adrian Sanda ori ar trebui să nu deţină certificat de revoluţionar, ori ar trebui să aibă o asemenea adeverinţa cum că nu a făcut poliţie politică şi atunci certificatul său ar fi valabil. Mai mult, Adrian Sanda a fost printre revoluţionarii din Balconul Operei. Dar se pune aceeaşi întrebare: OARE CU CE MISIE?!
(Va urma)

vineri, 1 iulie 2016

CODRIN STEFANESCU UMILIT DE PROPRII COLEGI DE PARTID.

Tras de urechi aproape la propriu!

La ședința Departamentului pentru revoluționari ai PSD, autointitulatul revolutionar si SECRETAR GENERAL ADJUNCT al PSD, Codrin Stefanescu le-a cerut revolutionarilor PSD să semneze o declaratie de sustinere a Psd. Eugen Raducu, reprezentantul unei asociatii de revolutionari din PSD Pitesti a spus că ceea ce incearca Codrin Stefanescu este o mirşăvie şi că revoluţionarii nu mai susţin PSD şi acţiunile acestui partid, iar Codrin Stefănescu nu are nici o calitate morala sa se mai erijeze ca reprezentant al acestora.Discursul lui Raducu a fost de fapt bomba care i-a explodat în faţă traseistului Codrin Ştefănescu. Actul formulat de Codrin Stefanescu şi grupul său nu a mai fost semnat de cei prezenţi, decit de doua persoane, anume reprezentantii a două asociaţii din Constanţa. Deasemenea între ministrul Adrian Sanda si Codrin Stefanescu , frictiunile surde de pina acum au izbucnit în cadrul acestei şedinţe. Codrin Stefanescu dorea ca cu acest act sa mearga la Liviu Dragnea şi sa ii arate faptul ca datorita lui a reusit sa ii readuca pe revolutionarii din PSD alaturi de partid, după ce aceştia manifestaseră în ultimii ani o distanţare. Faptul ca Stefanescu nu a reusit să îl pună în situaţia de a se pune bine cu seful său, infractorul Liviu Dragnea, l-a iritat pe autointitulatul reprezentant al revoluționarilor..

miercuri, 29 iunie 2016

Rendez vous cu Sabin Gherman


Era o zi obișnuită pe la jumatatea lui aprilie (14-15 ale lunii). Mă dădeam pe Facebook, nici nu mai știu ce făceam. Probabil ceva legat de radio. În urmă cu ceva vreme dădusem accept cererii de prietenie unui anume Sabin Draggy din Mediaș, care părea ca are mulți prieteni în comun cu mine precum si interese (rock, metal, concerte etc). Pe profil omul avea multe selfi-uri, din cand în cand și cu cate o duduie. Un profil de narcisist, la fel ca multe altele care populeaza Facebook-ul. Nimic ieșit din comun.

În acea zi am văzut ca postase ceva care anunța un video (nu șitu cu ce): salutare omuleti din lista mea. in juma de ora, asa pe la vreo 6 jumate fac episod si filmez pe omegle. ne intalnim acolo? puneti la interese draggy ! ne vedem! Whatever, scrolling down...

Se deschide o casuță de dialog: hey ce faci? Mă întreabă Sabin Draggy. Nu sunt hateriță, cel putin nu de la prima replică, așa că răspund: salut. ok, pe net... aveai un video undeva? ca am vazut anuntul si nu stiu unde sa caut (lol)

Se fâstâcește, parcă nici nu știe despre ce vorbesc. Mă rog, trec peste moment. Mă întreabă dacă vreau să ieșim, să vorbim, că are de organizat/promovat un stand up comedy cu Toni Ionescu (Mârlanul) în Sibiu și nu știe unde să-l facă, îi lipsește locația, protocolul, cazarea pentru om. Se vaită că anul trecut Aqua Pub l-a dezamagit. Îi dau contactul de la Vintage Pub. Totodată mi s-a parut ciudat ca nu știe faptul ca aceasta este locația consacrată pentru stand up comedy în Sibiu.

Vrea să ne vedem să vorbim. Mă gândeam că despre promovare, parteneriat gen. Bun, ne vedem a doua zi pe lângă Billa de pe bdl. Victoriei. Îl întâmpin prietenește, și mergem la o cafea. Pe drum numai despre promovare în Vintage nu vorbește. Ci despre prietene, amante, aventuri sexuale, despre cât de fenomenal este el ca bărbat. Apoi schimbă placa, spune că este foarte afectat de evenimentul din Colectiv, mai ales că a scăpat ca prin urechile acului, pentru că facea backing vocals pentru formația Goodbye to Gravity, deci ar fi trebuit să fie acolo. Ascult, nu zic nimic.

Ajungem la cafea. Vorbește în continuare despre Colectiv. Spune din nou că este afectat (deși fața sa nu exprimă deloc empatie). Îmi arată cateva poze cu o fată în postură sexi, spune că este Teo Maftei cu care a avut o aventură romantică... Nu am cunoscut-o personal pe Teo, i-am văzut figura o singură dată la știri când i-a fost anunțat decesul și fără să am ochelarii pe nas. Ascult, privesc, nu zic nimic.

Vorbește mult Sabin, alambicat, halucinant, abia țin pasul. Aruncă în joc multe poze, detalii, relații, numere de telefon și nume de persoane. Cunoaște pe toată lumea și este panaceul auto-proclamat al informațiilor privind tot ce s-a petrecut la Colectiv. Ascult, privesc, nu zic nimic.
În poză Andrei Zamfir (Days of Confusion) și Alex Pascu (Goodbye to Gravity).
Sabin mi-a aratat acestă poză susținînd ca el este acolo stând pe iarbă lângă Alex.


Si iată lovitura de grație: îmi spune că vrea să strângă bani pentru Andrei Găluț, vocalistul de la Goodbye to Gravity și să-i înmâneze personal. Că este scârbit de poveștile fundațiilor, și de faptul că banii ajung cu întârziere sau deloc la supraviețuitori. Îi propun să intre în direct la radio și să spună toate lucrurile pe care mi le-a spus mie, frumos, cu nume și prenume. Bate în retragere, mimează modestia.

Părăsim cafeneaua, și Sabin continuă să vorbească. S-a prins că nu m-au impresionat poveștile macho de mai devreme, și o dă cu loialitatea și dragostea. Zice că este prieten cu Hell's Angels Sibiu. În sfărșit, la finalul ''întâlnirii de afaceri'' vorbim și de promo pentru Toni... Rămâne să-i dau un răspuns a doua zi.

Ajung acasă. Mă doare capul. Încep verificarea de rutină, chestie pe care o fac în cazul tuturor potențialilor parteneri. Și adevărul iese la iveală, în mod natural, facil...

marți, 28 iunie 2016

ATENTAT LA SECURITATEA ALIMENTARĂ! (1)


De foarte multe ori marketingul poate fi vecin cu înşelătoria. Sub tot felul de sloganuri, sigle, mesaje cu aparenţe generoase se ascund lucruri dintre cele mai nocive pentru eventualii clienţi care se lasă duşi de aceste unelte de marketing, fără o minimă verificare. Reclama înşelătoare, prin omisiunea adevărului despre un produs sau serviciu se numeşte astăzi marketing.
NU DOAR CARNE DE PUI CI SI MELCI
  

Exemple ar putea fi multe. De pildă, la diferite credite se spune că te duci la firma respectiva fără nici un act şi iei banii pe loc. Minciună, acolo , când ajungi ţi se cer nişte condiţii despre care în materialul publicitar nu ţi s-a spus nimic. Alte firme vorbesc de produsele lor bio, pe care ţi le servesc , dar dincolo de această afirmaţie nu avem nici o garanţie că acele produse sunt chiar aşa.


Una din mărcile care creează suspiciuni este SALAD BOX. Salad Box este un brand creat de nişte clujeni şi francizat către diferite firme. Sub acest brand funcţionează mai multe fast food-uri de salate în marile şi mai puţin marile oraşe ale României. Salatele se prepară pe loc, mai mult sau mai puţin în faţa clientului. Atunci când clientul comandă salată cu carne de pui, apare un mic truc. Puiul nu este expus în vitrina din faţa, alaturi de celelalte ingrediente, ci preparatorul întotdeauna îl adaugă dintr-un bol pus separat. Sunt de fapt nişte bucăţele de pui, care vin preambalate și congelate de undeva de la o fabrică din Ucraina situată la 143 de kilometri de Cernobâl. Puiul ajunge în aceste fast fooduri de la un importator şi distribuitor aflat în România, anume MACROMEX BUCUREŞTI.

CENTRALA CERNOBÂL


Macromex importă puiul din Ucraina, de la "FABRICA DE PRELUCRARE A CĂRNII DIN MIRONOVKA lEHKO-SUBUNITATEA SEPARATA DE CRUPE ŞI NUTREŢURI COMBINATE DIN MIRONOVKA".

Mironovka se află în regiunea Kiev, la o distantă relativ scurta de malul dinspre rep Moldova al Niprului. La fel si Cernobâl se află de aceeaşi parte a Niprului, exact pe riul Pripeat, unul dintre afluenţii principali ai Niprului. Centrala nucleară de la Cernobâl folosea apa din acest râu, iar în urma accidentului de acolo, portul fluvial de acolo este închis.Distanta pe şosea dintre locul în care se află fabrica şi Cernobâl este de 236 de kilometri. Distanţa în linie dreaptă este în jur de 100 de kilometri.

Aflarea de către investigatorii noştri a acestor detalii a ridicat mari semne de întrebare asupra produsului, astfe33l ca studiind etichetele de pe pungile congelate, am descoperit faptul ca puii erau ambalaţi în ele la data de 23 martie 2016 şi aveau termen de valabilitate ATENTIE!!!!! 7 iulie 2017. Asta în condiţiile în care sunt păstraţi la o temperatură de -18 grade Celsius.


La o cautare pe google denumirii fabricii mentionate, nu apare nici un rezultat. Pe saitul fabricii insa, se spune ca ar exporta carne de pui in mai multe ţări UE printre care şi Romania. Unul dintre marii cumparatori de aici este KFC, cunoscutul lanţ de fast-food specializat pe preparate din pui: "compania colaborează cu restaurante fast-food din Ucraina populare și în străinătate - restaurant cu lanț Domino Pizza Ucraina, gigantul industriei fast-food - restaurant fast food KFC (Kentucky Fried Chicken), fast-food ТМ ChickenHUT; produsele sunt exportate în următoarele țări: Georgia, Moldova, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Africa și țările UE (Germania, Franța, Irlanda, Țările de Jos, România, Regatul Unit al Marii Britanii)".

Cu toate acestea, pungile care sosesc la Salad Box nu poartă nicăieri sigla acestei fabrici ci o alta, astfel încât provenienţa marfii este foarte greu de găsit. Mai mult distribuitorul MACROMEX nu pune la dispozitia Salad Box nici un buletin de analiză care să arate ce conţin aceste pungi şi nici certificat european de conformitate, aşa cum o cer normele UE. Singurele acte ce insoţesc produsul sunt certificatele care atestă faptul că produsele au fost păstrate în depozite autorizate pe teritoriul Romaniei, certificat semnat si emis chiar de distribuitor. Adică pe sistem eu centrez eu dau cu capul! Suntem aşadar în situaţia creării unei aparenţe de legalitate, pe undeva asemănătoare cu ceea ce făcea HEXIFARMA cu produsele lor, atunci când le livrau însoţite de un act de conformitate emis tot de ei...

Despre ancheta noastră sub acoperire, despre cum de rezistă puii congelaţi cu anii,despre cum Salad Box în loc de ulei de măsline , aşa cum scriu reţetele, fosloseşte un ulei de turte de calitate îndoielnică, şi mai ales despre cum organele statului evită să dea răspunsuri clare cu scopul de a ne induce în eroare, vom reveni în scurt timp. 


marți, 17 mai 2016

RUSINE ROMANIA! RATAREA EUROVISIONULUI ESTE JENANTĂ!


Din nou România a demonstrat cî este rușinea Europei. De data asta la Eurovision. Așa după cum se știe , țara noastră a fost exclusă din acest festival, neavând nici drepturi de transmisie, deoarece nu a achitat suma de 16 milioane de euro organizatorilor. Datoria este cumulată pe o perioadă mai lungă, în care a fost tolerată și amânată la plată. Mnagementul defectuos al TVR, furăciunile, contractele fictive sau paguboase au dus la această situație care este chiar virful icebergului corupâiei din această instituție. Oare de ce platim abonamente la TVR, dacă aștia continuă să ne facă de râs?
 
EUROVISION 2016. Ucraina s-a impus în Finala Eurovision, după o seară dramatică, cu răsturnări de situație în clasament. Iată melodia câștigătoare:
Jamala, o interpretă ucraineană de origine tătară, născută în Crimeea, a impresionat juriul la Eurovision 2016.
Artista a cântat piesa „1944” în prima semifinală a concursului, desfășurat ieri-seară la Kiev.
Cântăreața ucraineană a impresionat prin cântecul ei, inspirat dintr-o poveste spusă de străbunica sa, despre deportările tătarilor din Crimeea, organizate de regimul sovietic.
Acest dezastru a rănit familia ei și alte familii de tătari din Crimeea, subiectul fiind unul foarte sensibil pentru artistă, potrivit ziarulnational.md.
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a salutat succesul cântăreţei. "O prestaţie şi o victorie incredibile! Toată Ucraina îţi adresează un mare mulţumesc, Jamala!", a scris pe Twitter Petro Poroşenko.
La Moscova, piesa Ucrainei a declanşat un adevărat scandal. Oficialii ruşi au protestat împotriva acestei alegeri destinate, potrivit lor, să denigreze Rusia, după ce aceasta a anexat, în martie 2014, peninsula ucraineană Crimeea.
Australia, care a condus clasamentul până în ultima clipă, a venit pe locul doi, fiind urmată pe locul trei, de Rusia.
Iată clasamentul final:

Schimbarea modalității de calcul a punctajului
Votarea la Eurovision Song Contest în 2016 s-a transformat radical, scrie eurovision.tvr.ro. În trecut, rezultatele juriilor de specialitate și ale telespectatorilor au fost prezentate ca fiind un rezultat „combinat”, fiecare având pondere de 50% din scorul final. Începând de anul acesta, juriile de specialitate și telespectatorii care votează din fiecare țară vor acorda fiecare un set de puncte de 1 la 8, 10 și 12. Asta va însemna că și primele 10 țări din top vor primi puncte și de la juriu, dar și de la televot aducând un plus de „spectacol” sutelor de milioane de telespectatori din Europa și nu numai.
Cum funcționează?
După ce telespectatorii au votat prin telefon, SMS sau folosind aplicația oficială, fiecare purtător de cuvânt național din cele 43 de țări participante va fi chemat să prezinte punctajele juriului lor specializat. După prezentarea punctajului primit de la juriu, punctele din televot ale fiecărei țări participante vor fi combinate, și va fi realizat un punctaj pentru fiecare piesă. Aceste rezultate vor fi anunțate de gazdă, începând cu țara care a obținut cel mai mic punctaj de la public și terminând cu țara care a obținut cel mai mare număr de puncte, construindu-se astfel drumul spre un punct culminant garantat așteptat cu emoție de telespectatori.

duminică, 15 mai 2016

Cel mai tare articol scris vreodată :ISIS si APOCALIPSA





Stewart Swerdlow este mai putin cunoscut in România, însă în SUA, Marea Britanie și Rusia e considerat unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai conspirației, alături de David Ike, sau Johnathan Cann, ultimul fiind autorul celebrei lucrari legata de Shemitah, care a fost popularizata si la noi în tara.
Swerdlow, după numele americanizat, sau Sverdlov, după cel rusesc, este nepotul lui Iacov Mihailovici Sverdlov, primul președinte al Rusiei comuniste (în fapt secretar general al Partidului Comunist din Rusia), în perioada 1917-1919, cu un rol important în planificarea Revoluției din Octombrie, dar cu un rol și mai important în asasinarea familiei Romanov.
Stewart Swerdlow se bazează în teoriile sale, care întrunesc sute de mii de adepți online, atât pe informații secrete datorate fostelor sale legături cu descendenți ai celor 13 mari familii care conduc lumea, cat si pe fapte actuale, legate cap la cap, pe date legate de fizica cuantica, obținute direct de la fizicieni de prestigiu, plus alte surse din rândul politicienilor.
Intre altele, acesta susține ca are informații amănunțite și poate demonstra cu fapte ca tot acest război legat de ISIS nu numai ca e finanțat si condus de serviciile secrete ale alianței vestice, care sunt indirect subordonate Marilor Familii, dar ca este menit sa instaureze, după un război religios intre creștini si musulmani, în urma căruia creștinii catolici vor porni o Ultima Cruciada, o noua Religie Mondiala, cu o Noua Ordine Mondiala, cu un Guvern Mondial.
Este vorba despre acel Novo Ordo Seclorum, inscripționat si pe dolarul american.
Din acest punct de vedere, actualul Papa este ultimul, este chiar Petrus Romanus profetit de Mahachia in lista sa de papi.
Cele 13 familii nu mai au o soluție pentru sistemul economic mondial, desfășurat ca un joc piramidal, întrucât au absorbit majoritatea bogățiilor Terrei.
După ce au acaparat tot ce era acoperit în valoarea aurului și argintului (moneda tradițională), au acaparat și tot ce era legat de sistemul de credite (acoperirea virtuala - pe care o trăim azi prin banii electronici fără valoare acoperita în aur), dar și bogățiile naturale legate de petrol, gaze, metale rare, substanțe radioactive etc., ceea ce conduce inevitabil la prăbușirea sistemului actual, dacă nu va exista o expansiune pentru jocul piramidal, o expansiune ce nu s-ar mai putea face decât prin colonizarea altor planete și prin valorificarea resurselor naturale ale acestora, ceea ce deocamdată nu este posibil.
Deci, sistemul politico-economic actual se va prăbuși și va fi înlocuit de un altul, cu o noua religie.



Cele 13 familii care conduc lumea, reprezentând prin toate ramificațiile lor posibile si prin structura lor de conducere doar 1% din populația planetei, conducând restul de 99%, prin organisme politico-financiare mondiale, sunt:
● Rothschild (Bauer sau Bower),
● Bruce,
● Cavendish (Kennedy),
● De Medici,
● Hanovra,
● Hapsburg (Habsburg),
● Krupp,
● Plantagenet,
● Rockefeller,
● Romanov,
● Sinclair (St Clair),
● Warburg (del Banco)
și
● Windsor (Saxa-Coburg-Gotha).

Fiecare din aceste 13 familii au câte un domeniu sau o zonă de pe Pământ de care se ocupă, pentru a conduce această planetă.
Aceste domenii se referă la finanțele globale, tehnologia militară, controlul minții, religie şi mass-media.
In rândul doi al ierarhiei stau ramificații importante ale celor 13 si care formează "Comitetul celor 300", cele mai reprezentative familii fiind Agnelli, Balliol, Beale, Bell, Bouvier, Bush, Cameron, Campbell, Carnegie, Carrington, Coolidge, Delano, Douglas, Ford, Gardner, Graham, Hamilton, Harriman, Heinz, Kuhn, Lindsay, Loeb, Mellon, Montgomery, Morgan, Norman, Oppenheimer, Rhodes, Roosevelt, Russell, Savoy, Schiff, Seton, Spencer, Stewart/Stuart, Taft, Wilson etc.



Aceste familii au avut un rol determinat în istorie, în cea veche, dar și in cea actuala, provocând si Primul, dar și al Doilea Război Mondial, pentru interese proprii.
Ei pretind ca se trag pe linie de sânge din primii zei, care se regăsesc in religiile egiptene, în mitologia greaca și în cea romana, in Torah, fiind descendenți ai "ingerilor" care s-au împreunat cu femeile oamenilor (asa cum sunt citați în Biblie, dar si in Cartea lui Enoch). Drept pentru care Pământul este al lor și ei trebuie sa-l conducă pana la întoarcerea zeilor (mai precis pana la eliberarea lor), ceea ce susține Swerdlow se va face cu ajutorul Large Hardon Collider, de la CERN, care nu este altceva decât un portal cuantic pentru aducerea acestor zei care acum sunt "încătușați" într-o alta dimensiune (un alt univers), dar din care pot să-și exercite influenta malefica asupra acestuia în care trăim noi.
Nu întâmplator, in septembrie 2015, CERN a anunțat ca va face un experiment important si va porni acceleratorul de particule la o putere imensa: 40 de TerraVolt, iar particulele vor ajunge în câteva luni de accelerare prin diverse circuite ale imensului inel la o încărcătură maxima.
Nu se știe deocamdată pentru ce este prevazut acest experiment, dar exista marturii ale celor care au lucrat acolo ca la 20 de TerraVolt, in portalul acceleratorului au început sa apară imagini holografice ciudate, deocamdată foarte neclare, sosite parca dintr-un univers paralel.
Mai multi oameni de știință au atras atenția asupra pericolelor de la CERN și nu numai Stephen Hawking, cel care a spus ca un pericol major ar fi generarea unei gauri negre chiar pe pământ, care ar putea "suge" tot ce ne înconjoară.
Un alt fizician de origine americana, Matt Rosenberg a găsit matematic ca orice gaura neagra din acest univers corespunde unei stele dintr-un alt univers paralel.
Cu alte cuvinte, lumina intra din acest univers și iese într-un altul, iar stelele, precum soarele nostru ar fi un portal în acest multivers, in care exista mai multe "gauri de vierme" și mai multe vortexuri cuantice.



Multiversul trebuie privit ca pe o carte, în care foile de hârtie sunt suprapuse.
Ceea ce este pe o foaie nu poate fi văzut din cealaltă foaie, dar ele coexista, în asa fel încât trecerea de pe o foaie pe cealaltă se poate face prin aceste canal gaura neagra-stea.
La rândul lor, găurile negre au fost stele, după cum s-a demonstrat.
După ce stelele au "murit", și-au inversat polaritatea devenind in acest univers gauri negre, dar stele in celalalt, închizând sensul de trecere.
Ca atare, multiversul are o infinitate de astfel de "comutatoare" (care se închid si se deschid, pe rand, într-un sens și celalalt, cu o anumita frecventa, care devine frecventa specifica de lucru, ca în cazul semiconductorilor).
Saltul de la o pagina (un univers) la o alta (un altul), dar care nu sunt apropiate precum doua pagini lipite se face printr-un traseu mai lung, prin "cotorul cărții", acolo unde converg toate paginile, unde exista o infinitate de vortexuri.
Toate acestea sunt ipoteze din punct de vedere al gândirii și cuprinderii mintii umane, dar sunt modele matematice perfect funcționale și demonstrate ca atare. Aceste "comutatoare" de tip gaura neagra-stea, de tip on/off (dioda), cuplate în vecinătăți, devin "tranzistori", fiind vorba despre "semiconductori cuantici", iar, ca atare, tot multiversul poate fi un întreg "procesor cuantic" într-un vast computer cuantic, ceea ce s-ar putea traduce prin "creierul lui Dumnezeu" cel care creează continuu, caci asemenea unui computer, dacă nu ar fi continuu în procesare, procesul nu ar mai avea loc, iar întreaga construcție virtuala ar dispărea.
In plus, un alt cercetător al fizicii cuantice, plecând de la celebrul experiment al dublei fante (o anomalie cuantica a fotonului) a arătat ca in realitate nu exista spațiu si timp asa cum le percepem noi, ci ca totul se petrece simultan, trecut, prezent și viitor, ca și unic spațiu, într-o singura fotograma, ca si legea lui Bohm. Cu alte cuvinte, conform Teoriei Relativității, care face ca timpul sa se dilate si sa se contracte, la mari distante (cosmice) un eveniment pe care noi il percepem ca fiind prezent s-a încheiat demult, iar într-un alt loc al universului el nici n-a început.



Ca atare, nici nașterea, viata si moartea nu se petrec liniar. O moarte într-o parte a multiversului, înseamna o naștere în alta parte, conștiința (sufletul) fiind singura entitate ce poate străbate liber acest multivers. Conștiința, adică informația, caci s-a demonstrat matematic ca o gaura neagra nu face sa dispară în ea și informația, aceasta o transcende, asa cum printr-un computer, procesor, trece informația pe canalele tranzistorilor în sensuri prestabilite. La fel, conștiința trece si trancede dintr-un univers in altul.
Foarte important în acest sens este demonstratia matematicienilor conform careia fiecarui punct din univers (multivers) ii corespunde o frecventa unica.
Ca atare, dacă un corp poate fi adus in acea frecventa atunci el instantaneu s-ar deplasa (teleporta, proiecta) in acel punct, iar asta pentru ca legea universala nu permite ca într-un univers (multivers) sa existe aceeasi frecventa in doua puncte diferite. Este principiul prin care conștiința (sufletul) se deplasează din punct de vedere cuantic. Deci, dacă s-ar construi nave cosmice care pot folosi modificarea frecventelor, atunci ele se pot deplasa instantaneu dintr-un punct în altul al multiversului, folosind aceste "comutatoare", la fel cum baleaza frecventele într-un procesor de computer, asa cum exista procesoare multi-core, in care fiecare "core" executa lucrări specifice și "nu stiu" unul de existenta celuilalt "core", singura care face legătura si poate strabate acest "multivers" in miniatura (multi-core) fiind doar informația ce se schima dintr-o parte în alta, care informație e virtuala, formata din particule electronice, nefiind "materiala" si care exista atâta vreme cat computerul e alimentat și cat timp procesorul lucrează. La fel si conștiințele trec dintr-o parte in alta deplasand informația.
Revenind la CERN si la pericolul menționat de Stewart Swerdlow, vechile zeități ar fi "prinse" într-o zona (univers al multiversului) in care toate "comutatoarele" sunt închise, deci frecventa tinde spre zero. Cu alte cuvinte, în acel univers nu exista nicio gaura neagra prin care entitățile sa pătrundă în universul nostru, sau în altul, dar nicio stea, prin care informația sa pătrundă de la universul nostru către acel univers.



 Cu alte cuvinte, in acel univers este un întuneric total și nu exista materie, ci doar conștiințe (informație). O imagine ce fără sa vrem amintește de iadul biblic (dar fără tradiționalul foc veșnic).
La polul opus, raiul divin ar fi reprezentat de deschiderea totala a tuturor "comutatoarelor, care din "semiconductori" s-ar transforma în "supraconductori", astfel ca energia trece liber și simultan în ambele sensuri.
Altfel spus, frecventa de comutare inchis/deschis e atât de mare incat tinde spre infinit, fiind vorba despre lumina vesnica si absoluta.
Acolo "procesorul" lucreaza la toata capacitatea, fiind creierul intregului multivers, locul de unde pleaca si la care revine intreaga informatie procesata.
De aceea o parte din oamenii de stiinta, studiind starea creierului in timpul rugaciunii religioase, au ajuns la concluzia ca rugaciunile sufletelor (constiintelor) sunt foarte importante si pot trece ca informatie (deschid canalul) spre acea zona.
La fel cum transa yoghina permite deplasarea informatiei dintr-o parte in alta pe un acelasi principiu.
In imaginea exemplificata de o carte, foile cartii, cum spuneam, sunt universuri din multivers. Coperta de deasupra, cea cu titlul cartii si cu autorul, corespunde raiului, acolo unde isi are originea creatia, unde toate canalele sunt deschise si de unde izvoraste informatia catre celelalte pagini din cuprins, iar coperta de jos este corespondenta iadului, acolo unde toate canalele sunt inchise si unde se termina informatia, asa cum cand ai terminat de citit o carte ai citit toata informatia, iar cand ai inchis-o, ai ajuns la coperta de jos, nu mai ai ce afla, s-a incheiat lucrarea. Numai ca in aceasta imagine, trebuie sa ne inchipuim ca aceasta carte e scrisa continuu, apar noi pagini (universuri) pe masura ce este scrisa, la fel cum in prima sa pagina s-a scris (s-a zidit prin cuvant, prin programare): "Sa fie lumina!", dupa care au inceput sa apara si celelalte pagini, pagina cu pagina, un proces care continua si va continua in aceasta carte.
Cele 13 mari familii care conduc lumea, ca sa ne intoarcem de unde am pornit, doresc sa deschida acel univers inchis (iadul), mijlocindu-se de un portal care sa creeze un nou "comutator" ce odata deschis va putea permite trecerea informatiei (entitatilor constintionale) catre universul nostru.



Ca atare, deschiderea iadului prevazut in Apocalipsa, acolo unde "este inchis sarpele cel mare", ingerii care au pacatuit asa cum este descris in Geneza. Dar pentru a se ajunge aici, trebuie sa se petreaca mai multi pasi, intre care si religia mondiala care sa permita recunoasterea acestor zeitati, trebuie un guvern mondial si un sistem unic, novo ordo seclorum. Iar o religie mondiala nu poate sa apara daca nu se vor confrunta intre ele marile religii occidentale si orientale, iar razboiul cu ISIS este unul programat de aceste Familii in acest scop. Asta pentru a se intelege mai bine starea de fapt planetara, ce este cu terorismul si cine-l provoaca. Ar mai fi de spus ca ofensiva Rusiei, prin interfata Putin, nu este altceva decat revenirea in forta a familiei Romanov, aproape distrusa, la un moment dat de restul familiilor (caci exista si o astfel de concurenta fratricida intre ele), prin instaurarea comunismului (un alt experiment mondial).
Astfel se implineste si profetia fiarei apocaliptice "cu picioare ca ale ursului" (simbolul Rusiei), cu "corp de leu" (dinastia anglo-saxona) si cu sapte capete imparatesti (ONU), din care unul va fi ranit de moarte, dar va invia si toata lumea se va minuna.



Ceea ce traim azi pare programat dupa Biblie, dupa Apocalipsa, ca si cum evolutia noastra ar face parte dintr-un urias program de computer (un mare joc pe calculator cuantic).



De altfel, multi fizicieni au ajuns la concluzia ca traim intr-o lume virtuala, intr-un univers holografic, dintr-un multivers holografic, iar ceea ce vedem in jur este o simulare pe un imens computer.
Numai astfel, spun si profesori de fizica s-ar explica fizica cuantica, cea care face ca la nivel extrem de mic, al particulelor, sa uneasca lumea reala cu cea imaginara, in fapt particulele ca materie neexistand, ci este vorba doar de energie si de stocarea informatiei sub forma de energie.