PAS CU PAS SPRE MAREA TRADARE

Numirea UNGUENTULUI la SIE, inițiată de robotul de la Cotroceni ar putea fi o eroare de soft.

Este pentru prima data când simt ca am luat teapa ca elector disciplinat ce am fost in noiembrie....2014. Am votat în

ultimii 25 de ani cu Ion Ratiu, Emil Constantinescu, Crin Antonescu. In primul tur din 2014 nu am votat ca nu aveam cu cine, dar in turul 2 am vrut sa scap de plagiatorul lovit la genunchi si singura varianta pe sistem biblic- partea nasoala cu geneza ADAM la rubrica matrimoniale, votând cu Robotul în speranța ca i se vor arde circuitele mai repede si vom avea anticipate.  De fapt nu m-am prins ca votam cu pescuitorul de basisti in ape tulburi, chiar ma gândeam ca e imposibil ca basistii sa fie de fapt cei care și-au luat tara înapoi, lăsându-mă pe mine antibasistul si antipontistul fără de tara. De aceea poate ar fi mai bine să renunț la a mai fi roman, măcar in acte....astfel incit sa nu fiu de aceeași cetățenie cu trădătorii, cu hoții și cu oligofrenii de la butoane....Oricum în timp ce ăia și-au lua tara înapoi, noi, ceilalți am cam rămas fără ea....

Alex Oprea

Genunchiul lui PONTA

O operație banală, fără mari pretenții care ar fi putut fi făcută în România. Ponta însă nu are încredere în sistemul sanitar, despre care cu puțin timp în urmă spunea că Guvernul lui l-a însănătoșit. Probabil că Ponta nu și-a primit cardul de sănătate și de aceea a plecat în Turcia...Sau poate de fapt NU MAI AVEM PREMIER PE VICTOR PONTA. Refacerea după operație , în asemenea cazuri , durează mai mult de 45 de zile. Interimatul lui Oprea în fruntea Guvernului durează doar 45 de zile. După cele 45 de zile , Guvernul este demis de drept, ca efect al legii. Se va întoarce Ponta în interiorul acestui termen? Va veni în cărucior la ședințele de Guvern? Sau de fapt avem de-a face cu o retragere pe căi ocolite? Și-a dat de fapt Ponta demisia? Cert este că pe Ponta il cam doare la....genunche de situația din țară. Chiar el a spus-o pe face book, ca a ales Turcia că vrea liniște....

Urmează ROMPETROL, faza pe Parchete, cu posibile răspunsuri la intrebarea DE CE A IERTAT PONTA ROMPETROL PENTRU SUMA DE 600 DE MILIOANE DE EURO? Un răspuns posibil ar fi o șpagă de 20 de milioane de euro....ANAF-ul știe și unde sunt banii, iar băieți de acolo deja au inceput să ne dea informații. Fiți deci pe fază și urmăriți-ne , fiindcă și serviciile o fac...

Alex Oprea

Românii intre PONTA și Băsescu-sa plece sau sa nu plece PONTA?

Ponta trebuie sa plece! Ponta trebuie sa ramână și să lupte cu sistemul! Ponta este vinovat! Ponta este nevinovat dar sistemul il vrea plecat pentru ca Basistii sa vina la putere.....

Sunt doar câteva idei care se exprimă în spațiul public. Idei absolut nocive, indiferent de sursa din care provin, fiindcă de aici se vede lipsa de opțiune și orizont a unei grămezi de oameni ce odinioară se numea poporul român.

  Plecarea de la guvernare a lui Victor Ponta în condițiile create de începerea urmăririi penale împotriva sa, ar trebui privită deocamdată prin prisma morala și mai ales prin cea legată de avantajele și dezavantajele plecării acestuia pentru țară, și pentru locuitorii ei. Ar trebui analizate dintr-o perspectivă strict economico-socială și politică. Fiindcă Ponta este nevinovat de acuzele ce i se aduc, asta până la proba contrarie. Cum DNA este suspectat și dovedit de nenumărate abuzuri, privesc cu o oarecare rezervă acuzele acestei instituții multpreabasiste. Luând în calcul însă faptul că Ponta și Băsescu au fost mereu într-un pact de coabitare, nu pot decât să fiu sceptic la acest joc, mai ales că din comunicatul DNA nu prea reies faptele de care este acuzat premierul....Deasemenea pot însă crede că de fapt procurorii DNA au probe serioase în cauză, altfel ar fi prea riscant pentru DNA totul. În baza unui comunicat, eliptic de multe elemente constitutive ale vre-unei infracțiuni, nu putem judeca vinovăția sau nevinovăția unui om.

Plecarea lui Victor Ponta din fruntea Guvernului nu are în prezent efecte atât de mari cu manipulatorii de serviciu încearcă să acrediteze. Majoritatea parlamentară este cea care dă premierul, deci un alt premier ar trebui să provină tot de la arcul puterii, PSD, PC, UNPR SI PLR. Faptul că suntem amenințați cu lozinci care susțin că dacă pleacă Ponta  vor veni băsiștii sau pdl-iștii este o prosteală pe față pentru idioți. Actuala opoziție, nu are în acest moment nici o șansă de răsturnare a actualei majorități din Parlament, nici măcar moțiunea introdusă de noul si murdarul PNL nu va trece sub nici o formă. Pe de altă parte, PSD ar trebui să scape de Ponta în această situație și să vină cu o propunere fără pată în locul acestuia, avțnd acum șansa să se întărească sau să se ducă pe apa sâmbetei de tot. Nu știu dacă sacrificarea partidului social democrat pentru un individ sau mai mulți este o formulă fericită, însă șansele sunt fifty-fifty....

Rămânerea lui Ponta la conducerea Guvernului și a PSD va da ocazia opoziției să iasă cu tot felul de lozinci de speculații sau chiar de adevăruri, însă are o șansă enormă pentru a-și consolida pozițiile și a crește. Ceea ce însă nu înțeleg Gorghiu și Blaga este faptul că la felul cum au pus problema plecării plagiatorului nu fac decât să pară două personaje din familia Flinstone.

În același timp, Ponta a devenit nociv deocamdată ca imagine a ROMÂNIEI , iar dacă ar pune interesul țării deasupra interesului personal sau de gașcă , scandalul cu DNA ar fi un bun prilej de a pleca. Dacă Ponta ar fi convins în sinea lui că este curat, ar demisiona și s-ar pune la dispoziția instanțelor, iar dacă acesta va fi achitat , ar deveni un fel de erou național. E drept nu imediat, însă în acel moment DNA ar fi umilită și chiar s-ar pune problema desființarii acestei structuri. Însă ceva il ține lipit de scaunul de premier și mai ales de cel de parlamentar sub masca imunității....Întrebarea este: OARE CE? Sigur că la afirmația mea pot apărea speculații, cum că DNA îi vrea catușele de mâini cu orice preț, deci Ponta ar risca dacă ar demisiona. Da, dar în cazul în care el se simte nevinovat, atunci sigur se va găsi o instanță să îl achite, și Rarinca-gate nu ar mai putea fi condamnat sau interpretat nici chiar de cei mai profunzi băsiști....ARE PONTA ACEST CURAJ? Dacă nu il are, atunci mie îmi este clar că are schelete în dulap.

Alex Oprea 

DOREL DE LA SSPR LOVESTI DIN NOU! Arșinel este revoluționar de....REȘIȚA!

Fostul secretar de partid ALEXANDRU ARȘINEL este revoluționar cu acte în regulă! El va primi 2000 de lei lunar pentru faptele sale de ...vitejie...din timpul evenimentelor din Decembrie 1989. 

Poveștile actorului despre revoluția din decembrie sunt demne de un....scenariu mai bun. Iată ce povestește actorul:

  

Vă rugăm totuşi să faceţi linişte. Începe Revoluţia lui Alexandru Arşinel! Începe!

 Prolog.

  (În care se ascultă Europa Liberă şi se află) Îmi aduc aminte că eram la Sala Polivalentă şi jucam. Intră un cadru militar şi anunţă ca toate cadrele militare să se prezinte la unităţi. Ajuns acasă, am dat drumul la radio şi am auzit prima dată, la Europa Liberă, de împuşcături la Timişoara. Era cu câteva zile înainte de 21 decembrie, nu mai ştiu exact data. Erau zilele premergătoare revoltei din Bucureşti şi aşteptam toţi să vedem dacă pică nemernicul. Apoi... amânările, că se ţine mitingul lui Ceauşescu, că nu se ţine, amânările erau cumplite! Am simţit că, în clipa în care se vor aduna oamenii, ceva se va întâmpla. Am urmărit la televizor mitingul, ca toţi românii, am auzit toate zgomotele respective şi mi-am dat seama că aşava fi, că se sfârşeşte!

  

 Actul I, scena 1 (În care Arşinel se zbate între frică şi laşitate)

 21 spre 22 decembrie, noaptea. În noaptea aia am rămas în teatru! Am fost la Universitate, am văzut primele tancuri, ne-am şi întâlnit acolo cu scriitorul Dinu Săraru; o dată, din senin, ne-am văzut! Era o cabină telefonică, în staţie, la Universitate. Erau tancuri. Un băiat a ieşit din cabina telefonică şi a început să strige „Arşinel e cu noi!". M-am speriat un pic, încă nu realizam ce se întâmplă. În perioada aceea s-a dat în mine o luptă între frică şi senzaţia de laşitate. M-am perpelit, mi-am consultat conştinţa. Mă judecam eu pe mine: „E lumea, e ţara în stradă!, şi eu ce fac, mă ascund? Se poate, Arşinele?". Am fost la Universitate şi după aia m-am dus la Arhitectură şi am stat noaptea în teatru, în balcon. Am fost cu mai mulţi colegi, cu Vasile, cu Nae, cu ai noştri. Am rămas în permanenţă în teatru până pe 10 ianuarie. Am fost primul teatru care a jucat cu TAB-urile la poartă. Noi suntem lângă un obiectiv fundamental - Palatul Telefoanelor, aici se trăgea! Actul II, scena 1 (În care Arşinel merge la Radio) 22 decembrie, dimineaţa. În dimineaţa Revoluţiei am ajuns la radio, începuse vânzoleala, dar aveam programată o imprimare pentru Anul Nou, glume, nu ştiu ce. Ca atare, pe la 12 şi ceva m-am dus la Radio. Am intrat prin spate, era un cetăţean care, când m-a văzut, mi-a zis: „Numai dumneavoastră ne puteţi salva!". Ce-am făcut? M-am dus în faţă, la intrare, sunt geamuri mari acolo, şi mulţimea, când m-a văzut, a înnebunit de fericire şi a început să strige „Arşinel! Arşinel!" (n.r. - „Arşinel Preşedinte!" prima dată acolo s-a scandat). Chiar a apărut şi Vadim Tudor la un moment dat cu o scurtă de piele, ţinea un manifest în mână, voia să îl citească oamenilor, să le vorbească, să le spună. Oamenii strigau „Arşinel!", cei de la Radio au instalat imediat o cornişă deasupra intrării. Pe geam au pus difuzoare. Actorul îşi zdreleşte genunchii Oamenii m-au luat şi m-au ridicat pe braţele lor, de mi-au zdrelit genunchii! Mă rog, la greutatea mea... Eram şi atunci foarte gras. A apărut şi Ana Blandiana cu cineva şi toţi strigau, Dumnezeule!, „Arşinel! Arşinel!" Eram singurul mai cunoscut, cel mai cunoscut! Nu mai ştiu ce am spus! Mai mult, am plâns de emoţie! Mai târziu am ţinut şi eu un speech pe postul de radio ca reprezentant al actorilor. Ceream să nu se recurgă la vandalisme, să primim această Revoluţie cu calm, fără dorinţă de răzbunare, în ideea unei pacificări a ţării noastre, în ideea că scăpăm de ăştia. Eu am reuşit să străbat toată perioada în care au fost comuniştii în ţara noastră, şi nu a fost uşor. Actul II, scena 2 (În care Arşinel arată că Stela nu e teroristă) 22 decembrie, mai târziu. La intersecţia Căii Griviţei cu drumul de Târgovişte era un TAB abandonat. Apăruse deja ziarul „Libertatea". Şi mă strigă cineva: domnule Arşinel, în colţul ăla e un TAB părăsit şi mi-e teamă să nu vină teroriştii să nu facă prăpăd! Alţii mi-au spus, oamenii pe stradă, că Stela Popescu umblă cu un Trabant prin oraş şi mitraliază oameni! Stela, domnule, Stela - teroristă! Mi-am zis să mă duc la un prim punct să anunţ că e un TAB părăsit. M-am dus la Radio. Actul III, scena 1 (În care Arşinel duce un ofiţer la TVR) 23 decembrie, dimineaţa. În prima zi după Revoluţie, în dimineaţa aia, când s-a făcut apel la artişti, să vină să apere Televiziunea, eu dormeam. Şi un vecin de-al meu, nu am să îl uit niciodată!, a început să strige în faţa casei „Domnu' Arşinel! Domnu' Arşinel, vă cheamă la Televiziune să o salvaţi, o apăraţi!". Zic: „Eu, Arşinel, să salvez Televiziunea? Eu?!?". Mi-am tras repede un pantalon pe mine, m-am îmbrăcat, era iarnă, deh... La care a apărut un ofiţer de vizavi, că eu stau vizavi de Palatul Cotroceni, şi ăsta, ofiţerul, cu un pistol în mână, zice: „Numai dumneavoastră mă puteţi duce la Televiziune! E dezastru! Palatul Cotroceni are catacombe, vin peste noi terorişti, de nu ştiu unde, de peste tot! Noi nu suntem înarmaţi cum trebuie!" Zic: „Domnule, sus la «Ştefan Gheorghiu» se trage, pe cheiul gârlei se trage. La Şcoala Militară se trage! Cum Dumnezeu facem? Cum ajungem?". Ofiţerul, indiferent: „Nu mă interesează, o viaţă avem, duceţi-mă la Televiziune, să facem Revoluţia, să murim dacă e nevoie!". Ruşinea mare de la fundul unui mare artist M-am suit în maşină. Nu-ţi spun ce ruşine mare era la fundul meu! Am intrat pe Strada Miciurin şi când am ajuns la Arcul de Triumf - blocaj total! Toată Piaţa aia mare... Nu am să uit toată viaţa, toată viaţa mea, acest moment! Ne-a oprit un soldat, m-a recunoscut: „Domnu' Arşinel, nu intraţi în piaţă, e goală, fără oameni! Domnu' Arşinel, vă iubim, plecaţi acasă, nu e pentru dumneavoastră aici, este Revoluţie, este Război! Se trage din toate părţile!" Ăla din maşină, ofiţerul, scoate jumate din trup afară pe geam, cu arma în mână: „Nu plecăm, mergem înainte! Eu trebuie să ajung! O dată murim pentru ţară!". Eu mă uitam la el: „Mă, mânca-ţi-aş ochii tăi...". Domnule, zic, să zicem că mergem, cum o luăm, cum facem? „Mergeţi şi dumneavoastră în zig-zag!" Am băgat a treia şi cu Dacia mea am mers în zig-zag! Ce-ţi spune ţie ca trăgător dacă îl vezi pe unul în zig-zag? Că sunt periculos, că vreau să fac! - asta îţi spune! Am reuşit să intru pe stradă, la Televiziune, nu am să uit că era un chioşc de ziare, şi după chioşc a apărut un soldat, unul cu automatul, să tragă în noi... o rafală! Ăsta, ofiţerul, ofiţer fiind, a ieşit iar pe geam: „Nu trage, soldat! Nu trage că ne omori! Nu trage, mă, soldat, mă!". Ostaşul a rămas înţepenit!

Actul III, scena 2 (În care suferă sărmana Păuniţa) 23 decembrie, tot dimineaţa.

Ofiţerul a rămas pe la Televiziune, a explicat, a discutat. Eu am urcat, la Studioul 5, unde era foarte multă lume. Îmi aduc aminte că era şi Victor Rebengiuc, a apărut la un moment dat Zoia Ceauşescu - o prinseseră. Îl mai prinseseră pe unul despre care se spunea că era sosia lui Nicu Ceauşescu şi chiar semăna cu el, semăna! Îl ţineau în lift, liftul era blocat. Îl ţineau acolo. Am stat şi eu lângă el! Eu îţi spun lucruri pe un fond de tensiune extraordinar de dramatic! Se trăgea tot timpul! Puteam să... Doamne fereşte! Am prins, cu greu, un scaun cu spatele la perete, fiindcă tot colţul ăla e cu geamuri. Şi m-am aşezat pe scaunul ăla, zic, mă, dacă trag ăştia să nu mă împuşte... Funcţionează, şi la mine, simţul ăsta de conservare! Încerci să te aperi! Nu am să uit! Pe fondul ăsta dramatic... O fată voluminoasă, extraordinară Uite, nu am povestit-o niciodată.... O zic acum: era un individ care se scula, se uita pe geam, vedea că se trage şi ţipa: „Culcat!" Şi erau rânduri de scaune. Şi toţi, printre scaune, se culcau. Singurii care nu se culcau eram noi ăştia care stăteam cu spatele la perete. Printre cei care erau acolo era şi Păuniţa Ionescu, o fostă mare cântăreaţă de-a noastră, care cântă acum jazz în Germania. Păuniţa era... ce să mai!, avea peste o sută de kilograme, era o fată voluminoasă, extraordinară. Trebuia să o vezi cum până se culca dărâma trei scaune în jur. Stătea câteva minute, se ridica, se rezema de scaun, apoi iar o puneau să se culce...Nu apuca săraca să stea un pic, să se adune, să se odihnească pe scaun. Iar culcat şi iar sculat! Săraca Păuniţa! Asta a fost o chestie aşa, mai hazlie. Dar nu de râs ne ardea. Mai târziu, după ani, mi-am amintit secvenţa asta şi râdeam aşa.

Am redat o parte din povestea actorului despre ceea ce ar fi trait in 1989. Ceea ce este de remarcat este modul în care Arșinel a ajuns la radio și de ce. În nici un caz ca să preia instituția sau să o ocupe, ci fiindca avea de făcut înregistrări pentru programul de Revelion. Mai mult, el a intrat în radio, după fuga lui Ceaușescu, deci nu putea primi titlul de luptător cu rol determinant, deoarece legea spune ca trebuia să ocupi sediile importante înainte de fuga dictatorului. Mai mult, procurorul care la un moment dat ancheta evenimentele de la Revoluție, Dan Voinea, declara: Arsinel a pus la dispozitia comandamentului de inabusire a revoltei de la "Baricada Inter" propriul sau birou de director de la "Tanase".

Aceeași Lege, 341 din 2004 modificată prin OUG 95, interzice ca cei care au sprijinit intr-un fel organele de reprimare a revoluționarilor să primească vre-un titlu dintre cele referitoare la revoluția din decembrie. Arșinel a fost sustinut la avizarea de către comisiile de verificare , de o asociație din Reșița, și anume ALRD 89! condusă de Dumitru Alexa și Nora Miscovschi la acea vreme!  Ceea ce este ciudat, deoarece ar fi putut fi susținut de o asociație din București, nu?

Întrebarea care se pune, vizavi de Arșinel este daca nu cumva la SSPR , Dorel lucrează în noua comisie de verificare.....

Vă rugăm totuşi să faceţi linişte. Începe Revoluţia lui Alexandru Arşinel! Începe! Prolog. (În care se ascultă Europa Liberă şi se află) Îmi aduc aminte că eram la Sala Polivalentă şi jucam. Intră un cadru militar şi anunţă ca toate cadrele militare să se prezinte la unităţi. Ajuns acasă, am dat drumul la radio şi am auzit prima dată, la Europa Liberă, de împuşcături la Timişoara. Era cu câteva zile înainte de 21 decembrie, nu mai ştiu exact data. Erau zilele premergătoare revoltei din Bucureşti şi aşteptam toţi să vedem dacă pică nemernicul. Apoi... amânările, că se ţine mitingul lui Ceauşescu, că nu se ţine, amânările erau cumplite! Am simţit că, în clipa în care se vor aduna oamenii, ceva se va întâmpla. Am urmărit la televizor mitingul, ca toţi românii, am auzit toate zgomotele respective şi mi-am dat seama că aşava fi, că se sfârşeşte! Actul I, scena 1 (În care Arşinel se zbate între frică şi laşitate) 21 spre 22 decembrie, noaptea. În noaptea aia am rămas în teatru! Am fost la Universitate, am văzut primele tancuri, ne-am şi întâlnit acolo cu scriitorul Dinu Săraru; o dată, din senin, ne-am văzut! Era o cabină telefonică, în staţie, la Universitate. Erau tancuri. Un băiat a ieşit din cabina telefonică şi a început să strige „Arşinel e cu noi!". M-am speriat un pic, încă nu realizam ce se întâmplă. În perioada aceea s-a dat în mine o luptă între frică şi senzaţia de laşitate. M-am perpelit, mi-am consultat conştinţa. Mă judecam eu pe mine: „E lumea, e ţara în stradă!, şi eu ce fac, mă ascund? Se poate, Arşinele?". Am fost la Universitate şi după aia m-am dus la Arhitectură şi am stat noaptea în teatru, în balcon. Am fost cu mai mulţi colegi, cu Vasile, cu Nae, cu ai noştri. Am rămas în permanenţă în teatru până pe 10 ianuarie. Am fost primul teatru care a jucat cu TAB-urile la poartă. Noi suntem lângă un obiectiv fundamental - Palatul Telefoanelor, aici se trăgea! Actul II, scena 1 (În care Arşinel merge la Radio) 22 decembrie, dimineaţa. În dimineaţa Revoluţiei am ajuns la radio, începuse vânzoleala, dar aveam programată o imprimare pentru Anul Nou, glume, nu ştiu ce. Ca atare, pe la 12 şi ceva m-am dus la Radio. Am intrat prin spate, era un cetăţean care, când m-a văzut, mi-a zis: „Numai dumneavoastră ne puteţi salva!". Ce-am făcut? M-am dus în faţă, la intrare, sunt geamuri mari acolo, şi mulţimea, când m-a văzut, a înnebunit de fericire şi a început să strige „Arşinel! Arşinel!" (n.r. - „Arşinel Preşedinte!" prima dată acolo s-a scandat). Chiar a apărut şi Vadim Tudor la un moment dat cu o scurtă de piele, ţinea un manifest în mână, voia să îl citească oamenilor, să le vorbească, să le spună. Oamenii strigau „Arşinel!", cei de la Radio au instalat imediat o cornişă deasupra intrării. Pe geam au pus difuzoare. Actorul îşi zdreleşte genunchii Oamenii m-au luat şi m-au ridicat pe braţele lor, de mi-au zdrelit genunchii! Mă rog, la greutatea mea... Eram şi atunci foarte gras. A apărut şi Ana Blandiana cu cineva şi toţi strigau, Dumnezeule!, „Arşinel! Arşinel!" Eram singurul mai cunoscut, cel mai cunoscut! Nu mai ştiu ce am spus! Mai mult, am plâns de emoţie! Mai târziu am ţinut şi eu un speech pe postul de radio ca reprezentant al actorilor. Ceream să nu se recurgă la vandalisme, să primim această Revoluţie cu calm, fără dorinţă de răzbunare, în ideea unei pacificări a ţării noastre, în ideea că scăpăm de ăştia. Eu am reuşit să străbat toată perioada în care au fost comuniştii în ţara noastră, şi nu a fost uşor. Actul II, scena 2 (În care Arşinel arată că Stela nu e teroristă) 22 decembrie, mai târziu. La intersecţia Căii Griviţei cu drumul de Târgovişte era un TAB abandonat. Apăruse deja ziarul „Libertatea". Şi mă strigă cineva: domnule Arşinel, în colţul ăla e un TAB părăsit şi mi-e teamă să nu vină teroriştii să nu facă prăpăd! Alţii mi-au spus, oamenii pe stradă, că Stela Popescu umblă cu un Trabant prin oraş şi mitraliază oameni! Stela, domnule, Stela - teroristă! Mi-am zis să mă duc la un prim punct să anunţ că e un TAB părăsit. M-am dus la Radio. Actul III, scena 1 (În care Arşinel duce un ofiţer la TVR) 23 decembrie, dimineaţa. În prima zi după Revoluţie, în dimineaţa aia, când s-a făcut apel la artişti, să vină să apere Televiziunea, eu dormeam. Şi un vecin de-al meu, nu am să îl uit niciodată!, a început să strige în faţa casei „Domnu' Arşinel! Domnu' Arşinel, vă cheamă la Televiziune să o salvaţi, o apăraţi!". Zic: „Eu, Arşinel, să salvez Televiziunea? Eu?!?". Mi-am tras repede un pantalon pe mine, m-am îmbrăcat, era iarnă, deh... La care a apărut un ofiţer de vizavi, că eu stau vizavi de Palatul Cotroceni, şi ăsta, ofiţerul, cu un pistol în mână, zice: „Numai dumneavoastră mă puteţi duce la Televiziune! E dezastru! Palatul Cotroceni are catacombe, vin peste noi terorişti, de nu ştiu unde, de peste tot! Noi nu suntem înarmaţi cum trebuie!" Zic: „Domnule, sus la «Ştefan Gheorghiu» se trage, pe cheiul gârlei se trage. La Şcoala Militară se trage! Cum Dumnezeu facem? Cum ajungem?". Ofiţerul, indiferent: „Nu mă interesează, o viaţă avem, duceţi-mă la Televiziune, să facem Revoluţia, să murim dacă e nevoie!". Ruşinea mare de la fundul unui mare artist M-am suit în maşină. Nu-ţi spun ce ruşine mare era la fundul meu! Am intrat pe Strada Miciurin şi când am ajuns la Arcul de Triumf - blocaj total! Toată Piaţa aia mare... Nu am să uit toată viaţa, toată viaţa mea, acest moment! Ne-a oprit un soldat, m-a recunoscut: „Domnu' Arşinel, nu intraţi în piaţă, e goală, fără oameni! Domnu' Arşinel, vă iubim, plecaţi acasă, nu e pentru dumneavoastră aici, este Revoluţie, este Război! Se trage din toate părţile!" Ăla din maşină, ofiţerul, scoate jumate din trup afară pe geam, cu arma în mână: „Nu plecăm, mergem înainte! Eu trebuie să ajung! O dată murim pentru ţară!". Eu mă uitam la el: „Mă, mânca-ţi-aş ochii tăi...". Domnule, zic, să zicem că mergem, cum o luăm, cum facem? „Mergeţi şi dumneavoastră în zig-zag!" Am băgat a treia şi cu Dacia mea am mers în zig-zag! Ce-ţi spune ţie ca trăgător dacă îl vezi pe unul în zig-zag? Că sunt periculos, că vreau să fac! - asta îţi spune! Am reuşit să intru pe stradă, la Televiziune, nu am să uit că era un chioşc de ziare, şi după chioşc a apărut un soldat, unul cu automatul, să tragă în noi... o rafală! Ăsta, ofiţerul, ofiţer fiind, a ieşit iar pe geam: „Nu trage, soldat! Nu trage că ne omori! Nu trage, mă, soldat, mă!". Ostaşul a rămas înţepenit!

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/arsinel-revolutia-revista-i-1_50ad75c37c42d5a6639590f8/index.html

Prolog. (În care se ascultă Europa Liberă şi se află) Îmi aduc aminte că eram la Sala Polivalentă şi jucam. Intră un cadru militar şi anunţă ca toate cadrele militare să se prezinte la unităţi. Ajuns acasă, am dat drumul la radio şi am auzit prima dată, la Europa Liberă, de împuşcături la Timişoara. Era cu câteva zile înainte de 21 decembrie, nu mai ştiu exact data. Erau zilele premergătoare revoltei din Bucureşti şi aşteptam toţi să vedem dacă pică nemernicul. Apoi... amânările, că se ţine mitingul lui Ceauşescu, că nu se ţine, amânările erau cumplite! Am simţit că, în clipa în care se vor aduna oamenii, ceva se va întâmpla. Am urmărit la televizor mitingul, ca toţi românii, am auzit toate zgomotele respective şi mi-am dat seama că aşava fi, că se sfârşeşte! Actul I, scena 1 (În care Arşinel se zbate între frică şi laşitate) 21 spre 22 decembrie, noaptea. În noaptea aia am rămas în teatru! Am fost la Universitate, am văzut primele tancuri, ne-am şi întâlnit acolo cu scriitorul Dinu Săraru; o dată, din senin, ne-am văzut! Era o cabină telefonică, în staţie, la Universitate. Erau tancuri. Un băiat a ieşit din cabina telefonică şi a început să strige „Arşinel e cu noi!". M-am speriat un pic, încă nu realizam ce se întâmplă. În perioada aceea s-a dat în mine o luptă între frică şi senzaţia de laşitate. M-am perpelit, mi-am consultat conştinţa. Mă judecam eu pe mine: „E lumea, e ţara în stradă!, şi eu ce fac, mă ascund? Se poate, Arşinele?". Am fost la Universitate şi după aia m-am dus la Arhitectură şi am stat noaptea în teatru, în balcon. Am fost cu mai mulţi colegi, cu Vasile, cu Nae, cu ai noştri. Am rămas în permanenţă în teatru până pe 10 ianuarie. Am fost primul teatru care a jucat cu TAB-urile la poartă. Noi suntem lângă un obiectiv fundamental - Palatul Telefoanelor, aici se trăgea! Actul II, scena 1 (În care Arşinel merge la Radio) 22 decembrie, dimineaţa. În dimineaţa Revoluţiei am ajuns la radio, începuse vânzoleala, dar aveam programată o imprimare pentru Anul Nou, glume, nu ştiu ce. Ca atare, pe la 12 şi ceva m-am dus la Radio. Am intrat prin spate, era un cetăţean care, când m-a văzut, mi-a zis: „Numai dumneavoastră ne puteţi salva!". Ce-am făcut? M-am dus în faţă, la intrare, sunt geamuri mari acolo, şi mulţimea, când m-a văzut, a înnebunit de fericire şi a început să strige „Arşinel! Arşinel!" (n.r. - „Arşinel Preşedinte!" prima dată acolo s-a scandat). Chiar a apărut şi Vadim Tudor la un moment dat cu o scurtă de piele, ţinea un manifest în mână, voia să îl citească oamenilor, să le vorbească, să le spună. Oamenii strigau „Arşinel!", cei de la Radio au instalat imediat o cornişă deasupra intrării. Pe geam au pus difuzoare. Actorul îşi zdreleşte genunchii Oamenii m-au luat şi m-au ridicat pe braţele lor, de mi-au zdrelit genunchii! Mă rog, la greutatea mea... Eram şi atunci foarte gras. A apărut şi Ana Blandiana cu cineva şi toţi strigau, Dumnezeule!, „Arşinel! Arşinel!" Eram singurul mai cunoscut, cel mai cunoscut! Nu mai ştiu ce am spus! Mai mult, am plâns de emoţie! Mai târziu am ţinut şi eu un speech pe postul de radio ca reprezentant al actorilor. Ceream să nu se recurgă la vandalisme, să primim această Revoluţie cu calm, fără dorinţă de răzbunare, în ideea unei pacificări a ţării noastre, în ideea că scăpăm de ăştia. Eu am reuşit să străbat toată perioada în care au fost comuniştii în ţara noastră, şi nu a fost uşor. Actul II, scena 2 (În care Arşinel arată că Stela nu e teroristă) 22 decembrie, mai târziu. La intersecţia Căii Griviţei cu drumul de Târgovişte era un TAB abandonat. Apăruse deja ziarul „Libertatea". Şi mă strigă cineva: domnule Arşinel, în colţul ăla e un TAB părăsit şi mi-e teamă să nu vină teroriştii să nu facă prăpăd! Alţii mi-au spus, oamenii pe stradă, că Stela Popescu umblă cu un Trabant prin oraş şi mitraliază oameni! Stela, domnule, Stela - teroristă! Mi-am zis să mă duc la un prim punct să anunţ că e un TAB părăsit. M-am dus la Radio. Actul III, scena 1 (În care Arşinel duce un ofiţer la TVR) 23 decembrie, dimineaţa. În prima zi după Revoluţie, în dimineaţa aia, când s-a făcut apel la artişti, să vină să apere Televiziunea, eu dormeam. Şi un vecin de-al meu, nu am să îl uit niciodată!, a început să strige în faţa casei „Domnu' Arşinel! Domnu' Arşinel, vă cheamă la Televiziune să o salvaţi, o apăraţi!". Zic: „Eu, Arşinel, să salvez Televiziunea? Eu?!?". Mi-am tras repede un pantalon pe mine, m-am îmbrăcat, era iarnă, deh... La care a apărut un ofiţer de vizavi, că eu stau vizavi de Palatul Cotroceni, şi ăsta, ofiţerul, cu un pistol în mână, zice: „Numai dumneavoastră mă puteţi duce la Televiziune! E dezastru! Palatul Cotroceni are catacombe, vin peste noi terorişti, de nu ştiu unde, de peste tot! Noi nu suntem înarmaţi cum trebuie!" Zic: „Domnule, sus la «Ştefan Gheorghiu» se trage, pe cheiul gârlei se trage. La Şcoala Militară se trage! Cum Dumnezeu facem? Cum ajungem?". Ofiţerul, indiferent: „Nu mă interesează, o viaţă avem, duceţi-mă la Televiziune, să facem Revoluţia, să murim dacă e nevoie!". Ruşinea mare de la fundul unui mare artist M-am suit în maşină. Nu-ţi spun ce ruşine mare era la fundul meu! Am intrat pe Strada Miciurin şi când am ajuns la Arcul de Triumf - blocaj total! Toată Piaţa aia mare... Nu am să uit toată viaţa, toată viaţa mea, acest moment! Ne-a oprit un soldat, m-a recunoscut: „Domnu' Arşinel, nu intraţi în piaţă, e goală, fără oameni! Domnu' Arşinel, vă iubim, plecaţi acasă, nu e pentru dumneavoastră aici, este Revoluţie, este Război! Se trage din toate părţile!" Ăla din maşină, ofiţerul, scoate jumate din trup afară pe geam, cu arma în mână: „Nu plecăm, mergem înainte! Eu trebuie să ajung! O dată murim pentru ţară!". Eu mă uitam la el: „Mă, mânca-ţi-aş ochii tăi...". Domnule, zic, să zicem că mergem, cum o luăm, cum facem? „Mergeţi şi dumneavoastră în zig-zag!" Am băgat a treia şi cu Dacia mea am mers în zig-zag! Ce-ţi spune ţie ca trăgător dacă îl vezi pe unul în zig-zag? Că sunt periculos, că vreau să fac! - asta îţi spune! Am reuşit să intru pe stradă, la Televiziune, nu am să uit că era un chioşc de ziare, şi după chioşc a apărut un soldat, unul cu automatul, să tragă în noi... o rafală! Ăsta, ofiţerul, ofiţer fiind, a ieşit iar pe geam: „Nu trage, soldat! Nu trage că ne omori! Nu trage, mă, soldat, mă!". Ostaşul a rămas înţepenit!

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/arsinel-revolutia-revista-i-1_50ad75c37c42d5a6639590f8/index.html