DOREL DE LA SSPR LOVESTI DIN NOU! Arșinel este revoluționar de....REȘIȚA!

Fostul secretar de partid ALEXANDRU ARȘINEL este revoluționar cu acte în regulă! El va primi 2000 de lei lunar pentru faptele sale de ...vitejie...din timpul evenimentelor din Decembrie 1989. 

Poveștile actorului despre revoluția din decembrie sunt demne de un....scenariu mai bun. Iată ce povestește actorul:

  

Vă rugăm totuşi să faceţi linişte. Începe Revoluţia lui Alexandru Arşinel! Începe!

 Prolog.

  (În care se ascultă Europa Liberă şi se află) Îmi aduc aminte că eram la Sala Polivalentă şi jucam. Intră un cadru militar şi anunţă ca toate cadrele militare să se prezinte la unităţi. Ajuns acasă, am dat drumul la radio şi am auzit prima dată, la Europa Liberă, de împuşcături la Timişoara. Era cu câteva zile înainte de 21 decembrie, nu mai ştiu exact data. Erau zilele premergătoare revoltei din Bucureşti şi aşteptam toţi să vedem dacă pică nemernicul. Apoi... amânările, că se ţine mitingul lui Ceauşescu, că nu se ţine, amânările erau cumplite! Am simţit că, în clipa în care se vor aduna oamenii, ceva se va întâmpla. Am urmărit la televizor mitingul, ca toţi românii, am auzit toate zgomotele respective şi mi-am dat seama că aşava fi, că se sfârşeşte!

  

 Actul I, scena 1 (În care Arşinel se zbate între frică şi laşitate)

 21 spre 22 decembrie, noaptea. În noaptea aia am rămas în teatru! Am fost la Universitate, am văzut primele tancuri, ne-am şi întâlnit acolo cu scriitorul Dinu Săraru; o dată, din senin, ne-am văzut! Era o cabină telefonică, în staţie, la Universitate. Erau tancuri. Un băiat a ieşit din cabina telefonică şi a început să strige „Arşinel e cu noi!". M-am speriat un pic, încă nu realizam ce se întâmplă. În perioada aceea s-a dat în mine o luptă între frică şi senzaţia de laşitate. M-am perpelit, mi-am consultat conştinţa. Mă judecam eu pe mine: „E lumea, e ţara în stradă!, şi eu ce fac, mă ascund? Se poate, Arşinele?". Am fost la Universitate şi după aia m-am dus la Arhitectură şi am stat noaptea în teatru, în balcon. Am fost cu mai mulţi colegi, cu Vasile, cu Nae, cu ai noştri. Am rămas în permanenţă în teatru până pe 10 ianuarie. Am fost primul teatru care a jucat cu TAB-urile la poartă. Noi suntem lângă un obiectiv fundamental - Palatul Telefoanelor, aici se trăgea! Actul II, scena 1 (În care Arşinel merge la Radio) 22 decembrie, dimineaţa. În dimineaţa Revoluţiei am ajuns la radio, începuse vânzoleala, dar aveam programată o imprimare pentru Anul Nou, glume, nu ştiu ce. Ca atare, pe la 12 şi ceva m-am dus la Radio. Am intrat prin spate, era un cetăţean care, când m-a văzut, mi-a zis: „Numai dumneavoastră ne puteţi salva!". Ce-am făcut? M-am dus în faţă, la intrare, sunt geamuri mari acolo, şi mulţimea, când m-a văzut, a înnebunit de fericire şi a început să strige „Arşinel! Arşinel!" (n.r. - „Arşinel Preşedinte!" prima dată acolo s-a scandat). Chiar a apărut şi Vadim Tudor la un moment dat cu o scurtă de piele, ţinea un manifest în mână, voia să îl citească oamenilor, să le vorbească, să le spună. Oamenii strigau „Arşinel!", cei de la Radio au instalat imediat o cornişă deasupra intrării. Pe geam au pus difuzoare. Actorul îşi zdreleşte genunchii Oamenii m-au luat şi m-au ridicat pe braţele lor, de mi-au zdrelit genunchii! Mă rog, la greutatea mea... Eram şi atunci foarte gras. A apărut şi Ana Blandiana cu cineva şi toţi strigau, Dumnezeule!, „Arşinel! Arşinel!" Eram singurul mai cunoscut, cel mai cunoscut! Nu mai ştiu ce am spus! Mai mult, am plâns de emoţie! Mai târziu am ţinut şi eu un speech pe postul de radio ca reprezentant al actorilor. Ceream să nu se recurgă la vandalisme, să primim această Revoluţie cu calm, fără dorinţă de răzbunare, în ideea unei pacificări a ţării noastre, în ideea că scăpăm de ăştia. Eu am reuşit să străbat toată perioada în care au fost comuniştii în ţara noastră, şi nu a fost uşor. Actul II, scena 2 (În care Arşinel arată că Stela nu e teroristă) 22 decembrie, mai târziu. La intersecţia Căii Griviţei cu drumul de Târgovişte era un TAB abandonat. Apăruse deja ziarul „Libertatea". Şi mă strigă cineva: domnule Arşinel, în colţul ăla e un TAB părăsit şi mi-e teamă să nu vină teroriştii să nu facă prăpăd! Alţii mi-au spus, oamenii pe stradă, că Stela Popescu umblă cu un Trabant prin oraş şi mitraliază oameni! Stela, domnule, Stela - teroristă! Mi-am zis să mă duc la un prim punct să anunţ că e un TAB părăsit. M-am dus la Radio. Actul III, scena 1 (În care Arşinel duce un ofiţer la TVR) 23 decembrie, dimineaţa. În prima zi după Revoluţie, în dimineaţa aia, când s-a făcut apel la artişti, să vină să apere Televiziunea, eu dormeam. Şi un vecin de-al meu, nu am să îl uit niciodată!, a început să strige în faţa casei „Domnu' Arşinel! Domnu' Arşinel, vă cheamă la Televiziune să o salvaţi, o apăraţi!". Zic: „Eu, Arşinel, să salvez Televiziunea? Eu?!?". Mi-am tras repede un pantalon pe mine, m-am îmbrăcat, era iarnă, deh... La care a apărut un ofiţer de vizavi, că eu stau vizavi de Palatul Cotroceni, şi ăsta, ofiţerul, cu un pistol în mână, zice: „Numai dumneavoastră mă puteţi duce la Televiziune! E dezastru! Palatul Cotroceni are catacombe, vin peste noi terorişti, de nu ştiu unde, de peste tot! Noi nu suntem înarmaţi cum trebuie!" Zic: „Domnule, sus la «Ştefan Gheorghiu» se trage, pe cheiul gârlei se trage. La Şcoala Militară se trage! Cum Dumnezeu facem? Cum ajungem?". Ofiţerul, indiferent: „Nu mă interesează, o viaţă avem, duceţi-mă la Televiziune, să facem Revoluţia, să murim dacă e nevoie!". Ruşinea mare de la fundul unui mare artist M-am suit în maşină. Nu-ţi spun ce ruşine mare era la fundul meu! Am intrat pe Strada Miciurin şi când am ajuns la Arcul de Triumf - blocaj total! Toată Piaţa aia mare... Nu am să uit toată viaţa, toată viaţa mea, acest moment! Ne-a oprit un soldat, m-a recunoscut: „Domnu' Arşinel, nu intraţi în piaţă, e goală, fără oameni! Domnu' Arşinel, vă iubim, plecaţi acasă, nu e pentru dumneavoastră aici, este Revoluţie, este Război! Se trage din toate părţile!" Ăla din maşină, ofiţerul, scoate jumate din trup afară pe geam, cu arma în mână: „Nu plecăm, mergem înainte! Eu trebuie să ajung! O dată murim pentru ţară!". Eu mă uitam la el: „Mă, mânca-ţi-aş ochii tăi...". Domnule, zic, să zicem că mergem, cum o luăm, cum facem? „Mergeţi şi dumneavoastră în zig-zag!" Am băgat a treia şi cu Dacia mea am mers în zig-zag! Ce-ţi spune ţie ca trăgător dacă îl vezi pe unul în zig-zag? Că sunt periculos, că vreau să fac! - asta îţi spune! Am reuşit să intru pe stradă, la Televiziune, nu am să uit că era un chioşc de ziare, şi după chioşc a apărut un soldat, unul cu automatul, să tragă în noi... o rafală! Ăsta, ofiţerul, ofiţer fiind, a ieşit iar pe geam: „Nu trage, soldat! Nu trage că ne omori! Nu trage, mă, soldat, mă!". Ostaşul a rămas înţepenit!

Actul III, scena 2 (În care suferă sărmana Păuniţa) 23 decembrie, tot dimineaţa.

Ofiţerul a rămas pe la Televiziune, a explicat, a discutat. Eu am urcat, la Studioul 5, unde era foarte multă lume. Îmi aduc aminte că era şi Victor Rebengiuc, a apărut la un moment dat Zoia Ceauşescu - o prinseseră. Îl mai prinseseră pe unul despre care se spunea că era sosia lui Nicu Ceauşescu şi chiar semăna cu el, semăna! Îl ţineau în lift, liftul era blocat. Îl ţineau acolo. Am stat şi eu lângă el! Eu îţi spun lucruri pe un fond de tensiune extraordinar de dramatic! Se trăgea tot timpul! Puteam să... Doamne fereşte! Am prins, cu greu, un scaun cu spatele la perete, fiindcă tot colţul ăla e cu geamuri. Şi m-am aşezat pe scaunul ăla, zic, mă, dacă trag ăştia să nu mă împuşte... Funcţionează, şi la mine, simţul ăsta de conservare! Încerci să te aperi! Nu am să uit! Pe fondul ăsta dramatic... O fată voluminoasă, extraordinară Uite, nu am povestit-o niciodată.... O zic acum: era un individ care se scula, se uita pe geam, vedea că se trage şi ţipa: „Culcat!" Şi erau rânduri de scaune. Şi toţi, printre scaune, se culcau. Singurii care nu se culcau eram noi ăştia care stăteam cu spatele la perete. Printre cei care erau acolo era şi Păuniţa Ionescu, o fostă mare cântăreaţă de-a noastră, care cântă acum jazz în Germania. Păuniţa era... ce să mai!, avea peste o sută de kilograme, era o fată voluminoasă, extraordinară. Trebuia să o vezi cum până se culca dărâma trei scaune în jur. Stătea câteva minute, se ridica, se rezema de scaun, apoi iar o puneau să se culce...Nu apuca săraca să stea un pic, să se adune, să se odihnească pe scaun. Iar culcat şi iar sculat! Săraca Păuniţa! Asta a fost o chestie aşa, mai hazlie. Dar nu de râs ne ardea. Mai târziu, după ani, mi-am amintit secvenţa asta şi râdeam aşa.

Am redat o parte din povestea actorului despre ceea ce ar fi trait in 1989. Ceea ce este de remarcat este modul în care Arșinel a ajuns la radio și de ce. În nici un caz ca să preia instituția sau să o ocupe, ci fiindca avea de făcut înregistrări pentru programul de Revelion. Mai mult, el a intrat în radio, după fuga lui Ceaușescu, deci nu putea primi titlul de luptător cu rol determinant, deoarece legea spune ca trebuia să ocupi sediile importante înainte de fuga dictatorului. Mai mult, procurorul care la un moment dat ancheta evenimentele de la Revoluție, Dan Voinea, declara: Arsinel a pus la dispozitia comandamentului de inabusire a revoltei de la "Baricada Inter" propriul sau birou de director de la "Tanase".

Aceeași Lege, 341 din 2004 modificată prin OUG 95, interzice ca cei care au sprijinit intr-un fel organele de reprimare a revoluționarilor să primească vre-un titlu dintre cele referitoare la revoluția din decembrie. Arșinel a fost sustinut la avizarea de către comisiile de verificare , de o asociație din Reșița, și anume ALRD 89! condusă de Dumitru Alexa și Nora Miscovschi la acea vreme!  Ceea ce este ciudat, deoarece ar fi putut fi susținut de o asociație din București, nu?

Întrebarea care se pune, vizavi de Arșinel este daca nu cumva la SSPR , Dorel lucrează în noua comisie de verificare.....

Vă rugăm totuşi să faceţi linişte. Începe Revoluţia lui Alexandru Arşinel! Începe! Prolog. (În care se ascultă Europa Liberă şi se află) Îmi aduc aminte că eram la Sala Polivalentă şi jucam. Intră un cadru militar şi anunţă ca toate cadrele militare să se prezinte la unităţi. Ajuns acasă, am dat drumul la radio şi am auzit prima dată, la Europa Liberă, de împuşcături la Timişoara. Era cu câteva zile înainte de 21 decembrie, nu mai ştiu exact data. Erau zilele premergătoare revoltei din Bucureşti şi aşteptam toţi să vedem dacă pică nemernicul. Apoi... amânările, că se ţine mitingul lui Ceauşescu, că nu se ţine, amânările erau cumplite! Am simţit că, în clipa în care se vor aduna oamenii, ceva se va întâmpla. Am urmărit la televizor mitingul, ca toţi românii, am auzit toate zgomotele respective şi mi-am dat seama că aşava fi, că se sfârşeşte! Actul I, scena 1 (În care Arşinel se zbate între frică şi laşitate) 21 spre 22 decembrie, noaptea. În noaptea aia am rămas în teatru! Am fost la Universitate, am văzut primele tancuri, ne-am şi întâlnit acolo cu scriitorul Dinu Săraru; o dată, din senin, ne-am văzut! Era o cabină telefonică, în staţie, la Universitate. Erau tancuri. Un băiat a ieşit din cabina telefonică şi a început să strige „Arşinel e cu noi!". M-am speriat un pic, încă nu realizam ce se întâmplă. În perioada aceea s-a dat în mine o luptă între frică şi senzaţia de laşitate. M-am perpelit, mi-am consultat conştinţa. Mă judecam eu pe mine: „E lumea, e ţara în stradă!, şi eu ce fac, mă ascund? Se poate, Arşinele?". Am fost la Universitate şi după aia m-am dus la Arhitectură şi am stat noaptea în teatru, în balcon. Am fost cu mai mulţi colegi, cu Vasile, cu Nae, cu ai noştri. Am rămas în permanenţă în teatru până pe 10 ianuarie. Am fost primul teatru care a jucat cu TAB-urile la poartă. Noi suntem lângă un obiectiv fundamental - Palatul Telefoanelor, aici se trăgea! Actul II, scena 1 (În care Arşinel merge la Radio) 22 decembrie, dimineaţa. În dimineaţa Revoluţiei am ajuns la radio, începuse vânzoleala, dar aveam programată o imprimare pentru Anul Nou, glume, nu ştiu ce. Ca atare, pe la 12 şi ceva m-am dus la Radio. Am intrat prin spate, era un cetăţean care, când m-a văzut, mi-a zis: „Numai dumneavoastră ne puteţi salva!". Ce-am făcut? M-am dus în faţă, la intrare, sunt geamuri mari acolo, şi mulţimea, când m-a văzut, a înnebunit de fericire şi a început să strige „Arşinel! Arşinel!" (n.r. - „Arşinel Preşedinte!" prima dată acolo s-a scandat). Chiar a apărut şi Vadim Tudor la un moment dat cu o scurtă de piele, ţinea un manifest în mână, voia să îl citească oamenilor, să le vorbească, să le spună. Oamenii strigau „Arşinel!", cei de la Radio au instalat imediat o cornişă deasupra intrării. Pe geam au pus difuzoare. Actorul îşi zdreleşte genunchii Oamenii m-au luat şi m-au ridicat pe braţele lor, de mi-au zdrelit genunchii! Mă rog, la greutatea mea... Eram şi atunci foarte gras. A apărut şi Ana Blandiana cu cineva şi toţi strigau, Dumnezeule!, „Arşinel! Arşinel!" Eram singurul mai cunoscut, cel mai cunoscut! Nu mai ştiu ce am spus! Mai mult, am plâns de emoţie! Mai târziu am ţinut şi eu un speech pe postul de radio ca reprezentant al actorilor. Ceream să nu se recurgă la vandalisme, să primim această Revoluţie cu calm, fără dorinţă de răzbunare, în ideea unei pacificări a ţării noastre, în ideea că scăpăm de ăştia. Eu am reuşit să străbat toată perioada în care au fost comuniştii în ţara noastră, şi nu a fost uşor. Actul II, scena 2 (În care Arşinel arată că Stela nu e teroristă) 22 decembrie, mai târziu. La intersecţia Căii Griviţei cu drumul de Târgovişte era un TAB abandonat. Apăruse deja ziarul „Libertatea". Şi mă strigă cineva: domnule Arşinel, în colţul ăla e un TAB părăsit şi mi-e teamă să nu vină teroriştii să nu facă prăpăd! Alţii mi-au spus, oamenii pe stradă, că Stela Popescu umblă cu un Trabant prin oraş şi mitraliază oameni! Stela, domnule, Stela - teroristă! Mi-am zis să mă duc la un prim punct să anunţ că e un TAB părăsit. M-am dus la Radio. Actul III, scena 1 (În care Arşinel duce un ofiţer la TVR) 23 decembrie, dimineaţa. În prima zi după Revoluţie, în dimineaţa aia, când s-a făcut apel la artişti, să vină să apere Televiziunea, eu dormeam. Şi un vecin de-al meu, nu am să îl uit niciodată!, a început să strige în faţa casei „Domnu' Arşinel! Domnu' Arşinel, vă cheamă la Televiziune să o salvaţi, o apăraţi!". Zic: „Eu, Arşinel, să salvez Televiziunea? Eu?!?". Mi-am tras repede un pantalon pe mine, m-am îmbrăcat, era iarnă, deh... La care a apărut un ofiţer de vizavi, că eu stau vizavi de Palatul Cotroceni, şi ăsta, ofiţerul, cu un pistol în mână, zice: „Numai dumneavoastră mă puteţi duce la Televiziune! E dezastru! Palatul Cotroceni are catacombe, vin peste noi terorişti, de nu ştiu unde, de peste tot! Noi nu suntem înarmaţi cum trebuie!" Zic: „Domnule, sus la «Ştefan Gheorghiu» se trage, pe cheiul gârlei se trage. La Şcoala Militară se trage! Cum Dumnezeu facem? Cum ajungem?". Ofiţerul, indiferent: „Nu mă interesează, o viaţă avem, duceţi-mă la Televiziune, să facem Revoluţia, să murim dacă e nevoie!". Ruşinea mare de la fundul unui mare artist M-am suit în maşină. Nu-ţi spun ce ruşine mare era la fundul meu! Am intrat pe Strada Miciurin şi când am ajuns la Arcul de Triumf - blocaj total! Toată Piaţa aia mare... Nu am să uit toată viaţa, toată viaţa mea, acest moment! Ne-a oprit un soldat, m-a recunoscut: „Domnu' Arşinel, nu intraţi în piaţă, e goală, fără oameni! Domnu' Arşinel, vă iubim, plecaţi acasă, nu e pentru dumneavoastră aici, este Revoluţie, este Război! Se trage din toate părţile!" Ăla din maşină, ofiţerul, scoate jumate din trup afară pe geam, cu arma în mână: „Nu plecăm, mergem înainte! Eu trebuie să ajung! O dată murim pentru ţară!". Eu mă uitam la el: „Mă, mânca-ţi-aş ochii tăi...". Domnule, zic, să zicem că mergem, cum o luăm, cum facem? „Mergeţi şi dumneavoastră în zig-zag!" Am băgat a treia şi cu Dacia mea am mers în zig-zag! Ce-ţi spune ţie ca trăgător dacă îl vezi pe unul în zig-zag? Că sunt periculos, că vreau să fac! - asta îţi spune! Am reuşit să intru pe stradă, la Televiziune, nu am să uit că era un chioşc de ziare, şi după chioşc a apărut un soldat, unul cu automatul, să tragă în noi... o rafală! Ăsta, ofiţerul, ofiţer fiind, a ieşit iar pe geam: „Nu trage, soldat! Nu trage că ne omori! Nu trage, mă, soldat, mă!". Ostaşul a rămas înţepenit!

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/arsinel-revolutia-revista-i-1_50ad75c37c42d5a6639590f8/index.html

Prolog. (În care se ascultă Europa Liberă şi se află) Îmi aduc aminte că eram la Sala Polivalentă şi jucam. Intră un cadru militar şi anunţă ca toate cadrele militare să se prezinte la unităţi. Ajuns acasă, am dat drumul la radio şi am auzit prima dată, la Europa Liberă, de împuşcături la Timişoara. Era cu câteva zile înainte de 21 decembrie, nu mai ştiu exact data. Erau zilele premergătoare revoltei din Bucureşti şi aşteptam toţi să vedem dacă pică nemernicul. Apoi... amânările, că se ţine mitingul lui Ceauşescu, că nu se ţine, amânările erau cumplite! Am simţit că, în clipa în care se vor aduna oamenii, ceva se va întâmpla. Am urmărit la televizor mitingul, ca toţi românii, am auzit toate zgomotele respective şi mi-am dat seama că aşava fi, că se sfârşeşte! Actul I, scena 1 (În care Arşinel se zbate între frică şi laşitate) 21 spre 22 decembrie, noaptea. În noaptea aia am rămas în teatru! Am fost la Universitate, am văzut primele tancuri, ne-am şi întâlnit acolo cu scriitorul Dinu Săraru; o dată, din senin, ne-am văzut! Era o cabină telefonică, în staţie, la Universitate. Erau tancuri. Un băiat a ieşit din cabina telefonică şi a început să strige „Arşinel e cu noi!". M-am speriat un pic, încă nu realizam ce se întâmplă. În perioada aceea s-a dat în mine o luptă între frică şi senzaţia de laşitate. M-am perpelit, mi-am consultat conştinţa. Mă judecam eu pe mine: „E lumea, e ţara în stradă!, şi eu ce fac, mă ascund? Se poate, Arşinele?". Am fost la Universitate şi după aia m-am dus la Arhitectură şi am stat noaptea în teatru, în balcon. Am fost cu mai mulţi colegi, cu Vasile, cu Nae, cu ai noştri. Am rămas în permanenţă în teatru până pe 10 ianuarie. Am fost primul teatru care a jucat cu TAB-urile la poartă. Noi suntem lângă un obiectiv fundamental - Palatul Telefoanelor, aici se trăgea! Actul II, scena 1 (În care Arşinel merge la Radio) 22 decembrie, dimineaţa. În dimineaţa Revoluţiei am ajuns la radio, începuse vânzoleala, dar aveam programată o imprimare pentru Anul Nou, glume, nu ştiu ce. Ca atare, pe la 12 şi ceva m-am dus la Radio. Am intrat prin spate, era un cetăţean care, când m-a văzut, mi-a zis: „Numai dumneavoastră ne puteţi salva!". Ce-am făcut? M-am dus în faţă, la intrare, sunt geamuri mari acolo, şi mulţimea, când m-a văzut, a înnebunit de fericire şi a început să strige „Arşinel! Arşinel!" (n.r. - „Arşinel Preşedinte!" prima dată acolo s-a scandat). Chiar a apărut şi Vadim Tudor la un moment dat cu o scurtă de piele, ţinea un manifest în mână, voia să îl citească oamenilor, să le vorbească, să le spună. Oamenii strigau „Arşinel!", cei de la Radio au instalat imediat o cornişă deasupra intrării. Pe geam au pus difuzoare. Actorul îşi zdreleşte genunchii Oamenii m-au luat şi m-au ridicat pe braţele lor, de mi-au zdrelit genunchii! Mă rog, la greutatea mea... Eram şi atunci foarte gras. A apărut şi Ana Blandiana cu cineva şi toţi strigau, Dumnezeule!, „Arşinel! Arşinel!" Eram singurul mai cunoscut, cel mai cunoscut! Nu mai ştiu ce am spus! Mai mult, am plâns de emoţie! Mai târziu am ţinut şi eu un speech pe postul de radio ca reprezentant al actorilor. Ceream să nu se recurgă la vandalisme, să primim această Revoluţie cu calm, fără dorinţă de răzbunare, în ideea unei pacificări a ţării noastre, în ideea că scăpăm de ăştia. Eu am reuşit să străbat toată perioada în care au fost comuniştii în ţara noastră, şi nu a fost uşor. Actul II, scena 2 (În care Arşinel arată că Stela nu e teroristă) 22 decembrie, mai târziu. La intersecţia Căii Griviţei cu drumul de Târgovişte era un TAB abandonat. Apăruse deja ziarul „Libertatea". Şi mă strigă cineva: domnule Arşinel, în colţul ăla e un TAB părăsit şi mi-e teamă să nu vină teroriştii să nu facă prăpăd! Alţii mi-au spus, oamenii pe stradă, că Stela Popescu umblă cu un Trabant prin oraş şi mitraliază oameni! Stela, domnule, Stela - teroristă! Mi-am zis să mă duc la un prim punct să anunţ că e un TAB părăsit. M-am dus la Radio. Actul III, scena 1 (În care Arşinel duce un ofiţer la TVR) 23 decembrie, dimineaţa. În prima zi după Revoluţie, în dimineaţa aia, când s-a făcut apel la artişti, să vină să apere Televiziunea, eu dormeam. Şi un vecin de-al meu, nu am să îl uit niciodată!, a început să strige în faţa casei „Domnu' Arşinel! Domnu' Arşinel, vă cheamă la Televiziune să o salvaţi, o apăraţi!". Zic: „Eu, Arşinel, să salvez Televiziunea? Eu?!?". Mi-am tras repede un pantalon pe mine, m-am îmbrăcat, era iarnă, deh... La care a apărut un ofiţer de vizavi, că eu stau vizavi de Palatul Cotroceni, şi ăsta, ofiţerul, cu un pistol în mână, zice: „Numai dumneavoastră mă puteţi duce la Televiziune! E dezastru! Palatul Cotroceni are catacombe, vin peste noi terorişti, de nu ştiu unde, de peste tot! Noi nu suntem înarmaţi cum trebuie!" Zic: „Domnule, sus la «Ştefan Gheorghiu» se trage, pe cheiul gârlei se trage. La Şcoala Militară se trage! Cum Dumnezeu facem? Cum ajungem?". Ofiţerul, indiferent: „Nu mă interesează, o viaţă avem, duceţi-mă la Televiziune, să facem Revoluţia, să murim dacă e nevoie!". Ruşinea mare de la fundul unui mare artist M-am suit în maşină. Nu-ţi spun ce ruşine mare era la fundul meu! Am intrat pe Strada Miciurin şi când am ajuns la Arcul de Triumf - blocaj total! Toată Piaţa aia mare... Nu am să uit toată viaţa, toată viaţa mea, acest moment! Ne-a oprit un soldat, m-a recunoscut: „Domnu' Arşinel, nu intraţi în piaţă, e goală, fără oameni! Domnu' Arşinel, vă iubim, plecaţi acasă, nu e pentru dumneavoastră aici, este Revoluţie, este Război! Se trage din toate părţile!" Ăla din maşină, ofiţerul, scoate jumate din trup afară pe geam, cu arma în mână: „Nu plecăm, mergem înainte! Eu trebuie să ajung! O dată murim pentru ţară!". Eu mă uitam la el: „Mă, mânca-ţi-aş ochii tăi...". Domnule, zic, să zicem că mergem, cum o luăm, cum facem? „Mergeţi şi dumneavoastră în zig-zag!" Am băgat a treia şi cu Dacia mea am mers în zig-zag! Ce-ţi spune ţie ca trăgător dacă îl vezi pe unul în zig-zag? Că sunt periculos, că vreau să fac! - asta îţi spune! Am reuşit să intru pe stradă, la Televiziune, nu am să uit că era un chioşc de ziare, şi după chioşc a apărut un soldat, unul cu automatul, să tragă în noi... o rafală! Ăsta, ofiţerul, ofiţer fiind, a ieşit iar pe geam: „Nu trage, soldat! Nu trage că ne omori! Nu trage, mă, soldat, mă!". Ostaşul a rămas înţepenit!

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/arsinel-revolutia-revista-i-1_50ad75c37c42d5a6639590f8/index.html