RUSINE ROMANIA! RATAREA EUROVISIONULUI ESTE JENANTĂ!

Din nou România a demonstrat cî este rușinea Europei. De data asta la Eurovision. Așa după cum se știe , țara noastră a fost exclusă din acest festival, neavând nici drepturi de transmisie, deoarece nu a achitat suma de 16 milioane de euro organizatorilor. Datoria este cumulată pe o perioadă mai lungă, în care a fost tolerată și amânată la plată. Mnagementul defectuos al TVR, furăciunile, contractele fictive sau paguboase au dus la această situație care este chiar virful icebergului corupâiei din această instituție. Oare de ce platim abonamente la TVR, dacă aștia continuă să ne facă de râs?

 

EUROVISION 2016. Ucraina s-a impus în Finala Eurovision, după o seară dramatică, cu răsturnări de situație în clasament. Iată melodia câștigătoare:

Jamala, o interpretă ucraineană de origine tătară, născută în Crimeea, a impresionat juriul la Eurovision 2016.

Artista a cântat piesa „1944” în prima semifinală a concursului, desfășurat ieri-seară la Kiev.

Cântăreața ucraineană a impresionat prin cântecul ei, inspirat dintr-o poveste spusă de străbunica sa, despre deportările tătarilor din Crimeea, organizate de regimul sovietic.

Acest dezastru a rănit familia ei și alte familii de tătari din Crimeea, subiectul fiind unul foarte sensibil pentru artistă, potrivit ziarulnational.md.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a salutat succesul cântăreţei. "O prestaţie şi o victorie incredibile! Toată Ucraina îţi adresează un mare mulţumesc, Jamala!", a scris pe Twitter Petro Poroşenko.

La Moscova, piesa Ucrainei a declanşat un adevărat scandal. Oficialii ruşi au protestat împotriva acestei alegeri destinate, potrivit lor, să denigreze Rusia, după ce aceasta a anexat, în martie 2014, peninsula ucraineană Crimeea.

Australia, care a condus clasamentul până în ultima clipă, a venit pe locul doi, fiind urmată pe locul trei, de Rusia.

Iată clasamentul final:

Schimbarea modalității de calcul a punctajului

Votarea la Eurovision Song Contest în 2016 s-a transformat radical, scrie eurovision.tvr.ro. În trecut, rezultatele juriilor de specialitate și ale telespectatorilor au fost prezentate ca fiind un rezultat „combinat”, fiecare având pondere de 50% din scorul final. Începând de anul acesta, juriile de specialitate și telespectatorii care votează din fiecare țară vor acorda fiecare un set de puncte de 1 la 8, 10 și 12. Asta va însemna că și primele 10 țări din top vor primi puncte și de la juriu, dar și de la televot aducând un plus de „spectacol” sutelor de milioane de telespectatori din Europa și nu numai.

Cum funcționează?

După ce telespectatorii au votat prin telefon, SMS sau folosind aplicația oficială, fiecare purtător de cuvânt național din cele 43 de țări participante va fi chemat să prezinte punctajele juriului lor specializat. După prezentarea punctajului primit de la juriu, punctele din televot ale fiecărei țări participante vor fi combinate, și va fi realizat un punctaj pentru fiecare piesă. Aceste rezultate vor fi anunțate de gazdă, începând cu țara care a obținut cel mai mic punctaj de la public și terminând cu țara care a obținut cel mai mare număr de puncte, construindu-se astfel drumul spre un punct culminant garantat așteptat cu emoție de telespectatori.

Cel mai tare articol scris vreodată :ISIS si APOCALIPSA

Stewart Swerdlow este mai putin cunoscut in România, însă în SUA, Marea Britanie și Rusia e considerat unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai conspirației, alături de David Ike, sau Johnathan Cann, ultimul fiind autorul celebrei lucrari legata de Shemitah, care a fost popularizata si la noi în tara.

Swerdlow, după numele americanizat, sau Sverdlov, după cel rusesc, este nepotul lui Iacov Mihailovici Sverdlov, primul președinte al Rusiei comuniste (în fapt secretar general al Partidului Comunist din Rusia), în perioada 1917-1919, cu un rol important în planificarea Revoluției din Octombrie, dar cu un rol și mai important în asasinarea familiei Romanov.

Stewart Swerdlow se bazează în teoriile sale, care întrunesc sute de mii de adepți online, atât pe informații secrete datorate fostelor sale legături cu descendenți ai celor 13 mari familii care conduc lumea, cat si pe fapte actuale, legate cap la cap, pe date legate de fizica cuantica, obținute direct de la fizicieni de prestigiu, plus alte surse din rândul politicienilor.

Intre altele, acesta susține ca are informații amănunțite și poate demonstra cu fapte ca tot acest război legat de ISIS nu numai ca e finanțat si condus de serviciile secrete ale alianței vestice, care sunt indirect subordonate Marilor Familii, dar ca este menit sa instaureze, după un război religios intre creștini si musulmani, în urma căruia creștinii catolici vor porni o Ultima Cruciada, o noua Religie Mondiala, cu o Noua Ordine Mondiala, cu un Guvern Mondial.

Este vorba despre acel Novo Ordo Seclorum, inscripționat si pe dolarul american.

Din acest punct de vedere, actualul Papa este ultimul, este chiar Petrus Romanus profetit de Mahachia in lista sa de papi.

Cele 13 familii nu mai au o soluție pentru sistemul economic mondial, desfășurat ca un joc piramidal, întrucât au absorbit majoritatea bogățiilor Terrei.

După ce au acaparat tot ce era acoperit în valoarea aurului și argintului (moneda tradițională), au acaparat și tot ce era legat de sistemul de credite (acoperirea virtuala - pe care o trăim azi prin banii electronici fără valoare acoperita în aur), dar și bogățiile naturale legate de petrol, gaze, metale rare, substanțe radioactive etc., ceea ce conduce inevitabil la prăbușirea sistemului actual, dacă nu va exista o expansiune pentru jocul piramidal, o expansiune ce nu s-ar mai putea face decât prin colonizarea altor planete și prin valorificarea resurselor naturale ale acestora, ceea ce deocamdată nu este posibil.

Deci, sistemul politico-economic actual se va prăbuși și va fi înlocuit de un altul, cu o noua religie.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=T-GeWJu_Zqw#t=0

Cele 13 familii care conduc lumea, reprezentând prin toate ramificațiile lor posibile si prin structura lor de conducere doar 1% din populația planetei, conducând restul de 99%, prin organisme politico-financiare mondiale, sunt:

● Rothschild (Bauer sau Bower),

● Bruce,

● Cavendish (Kennedy),

● De Medici,

● Hanovra,

● Hapsburg (Habsburg),

● Krupp,

● Plantagenet,

● Rockefeller,

● Romanov,

● Sinclair (St Clair),

● Warburg (del Banco)

și

● Windsor (Saxa-Coburg-Gotha).

Fiecare din aceste 13 familii au câte un domeniu sau o zonă de pe Pământ de care se ocupă, pentru a conduce această planetă.

Aceste domenii se referă la finanțele globale, tehnologia militară, controlul minții, religie şi mass-media.

In rândul doi al ierarhiei stau ramificații importante ale celor 13 si care formează "Comitetul celor 300", cele mai reprezentative familii fiind Agnelli, Balliol, Beale, Bell, Bouvier, Bush, Cameron, Campbell, Carnegie, Carrington, Coolidge, Delano, Douglas, Ford, Gardner, Graham, Hamilton, Harriman, Heinz, Kuhn, Lindsay, Loeb, Mellon, Montgomery, Morgan, Norman, Oppenheimer, Rhodes, Roosevelt, Russell, Savoy, Schiff, Seton, Spencer, Stewart/Stuart, Taft, Wilson etc.

https://www.youtube.com/watch?v=tpO9Eghln4g&feature=player_embedded#t=0

Aceste familii au avut un rol determinat în istorie, în cea veche, dar și in cea actuala, provocând si Primul, dar și al Doilea Război Mondial, pentru interese proprii.

Ei pretind ca se trag pe linie de sânge din primii zei, care se regăsesc in religiile egiptene, în mitologia greaca și în cea romana, in Torah, fiind descendenți ai "ingerilor" care s-au împreunat cu femeile oamenilor (asa cum sunt citați în Biblie, dar si in Cartea lui Enoch). Drept pentru care Pământul este al lor și ei trebuie sa-l conducă pana la întoarcerea zeilor (mai precis pana la eliberarea lor), ceea ce susține Swerdlow se va face cu ajutorul Large Hardon Collider, de la CERN, care nu este altceva decât un portal cuantic pentru aducerea acestor zei care acum sunt "încătușați" într-o alta dimensiune (un alt univers), dar din care pot să-și exercite influenta malefica asupra acestuia în care trăim noi.

Nu întâmplator, in septembrie 2015, CERN a anunțat ca va face un experiment important si va porni acceleratorul de particule la o putere imensa: 40 de TerraVolt, iar particulele vor ajunge în câteva luni de accelerare prin diverse circuite ale imensului inel la o încărcătură maxima.

Nu se știe deocamdată pentru ce este prevazut acest experiment, dar exista marturii ale celor care au lucrat acolo ca la 20 de TerraVolt, in portalul acceleratorului au început sa apară imagini holografice ciudate, deocamdată foarte neclare, sosite parca dintr-un univers paralel.

Mai multi oameni de știință au atras atenția asupra pericolelor de la CERN și nu numai Stephen Hawking, cel care a spus ca un pericol major ar fi generarea unei gauri negre chiar pe pământ, care ar putea "suge" tot ce ne înconjoară.

Un alt fizician de origine americana, Matt Rosenberg a găsit matematic ca orice gaura neagra din acest univers corespunde unei stele dintr-un alt univers paralel.

Cu alte cuvinte, lumina intra din acest univers și iese într-un altul, iar stelele, precum soarele nostru ar fi un portal în acest multivers, in care exista mai multe "gauri de vierme" și mai multe vortexuri cuantice.

https://www.youtube.com/watch?v=FGZX5KjoBPY&feature=player_embedded#t=0

Multiversul trebuie privit ca pe o carte, în care foile de hârtie sunt suprapuse.

Ceea ce este pe o foaie nu poate fi văzut din cealaltă foaie, dar ele coexista, în asa fel încât trecerea de pe o foaie pe cealaltă se poate face prin aceste canal gaura neagra-stea.

La rândul lor, găurile negre au fost stele, după cum s-a demonstrat.

După ce stelele au "murit", și-au inversat polaritatea devenind in acest univers gauri negre, dar stele in celalalt, închizând sensul de trecere.

Ca atare, multiversul are o infinitate de astfel de "comutatoare" (care se închid si se deschid, pe rand, într-un sens și celalalt, cu o anumita frecventa, care devine frecventa specifica de lucru, ca în cazul semiconductorilor).

Saltul de la o pagina (un univers) la o alta (un altul), dar care nu sunt apropiate precum doua pagini lipite se face printr-un traseu mai lung, prin "cotorul cărții", acolo unde converg toate paginile, unde exista o infinitate de vortexuri.

Toate acestea sunt ipoteze din punct de vedere al gândirii și cuprinderii mintii umane, dar sunt modele matematice perfect funcționale și demonstrate ca atare. Aceste "comutatoare" de tip gaura neagra-stea, de tip on/off (dioda), cuplate în vecinătăți, devin "tranzistori", fiind vorba despre "semiconductori cuantici", iar, ca atare, tot multiversul poate fi un întreg "procesor cuantic" într-un vast computer cuantic, ceea ce s-ar putea traduce prin "creierul lui Dumnezeu" cel care creează continuu, caci asemenea unui computer, dacă nu ar fi continuu în procesare, procesul nu ar mai avea loc, iar întreaga construcție virtuala ar dispărea.

In plus, un alt cercetător al fizicii cuantice, plecând de la celebrul experiment al dublei fante (o anomalie cuantica a fotonului) a arătat ca in realitate nu exista spațiu si timp asa cum le percepem noi, ci ca totul se petrece simultan, trecut, prezent și viitor, ca și unic spațiu, într-o singura fotograma, ca si legea lui Bohm. Cu alte cuvinte, conform Teoriei Relativității, care face ca timpul sa se dilate si sa se contracte, la mari distante (cosmice) un eveniment pe care noi il percepem ca fiind prezent s-a încheiat demult, iar într-un alt loc al universului el nici n-a început.

https://www.youtube.com/watch?v=A9tKncAdlHQ&feature=player_embedded#t=0

Ca atare, nici nașterea, viata si moartea nu se petrec liniar. O moarte într-o parte a multiversului, înseamna o naștere în alta parte, conștiința (sufletul) fiind singura entitate ce poate străbate liber acest multivers. Conștiința, adică informația, caci s-a demonstrat matematic ca o gaura neagra nu face sa dispară în ea și informația, aceasta o transcende, asa cum printr-un computer, procesor, trece informația pe canalele tranzistorilor în sensuri prestabilite. La fel, conștiința trece si trancede dintr-un univers in altul.

Foarte important în acest sens este demonstratia matematicienilor conform careia fiecarui punct din univers (multivers) ii corespunde o frecventa unica.

Ca atare, dacă un corp poate fi adus in acea frecventa atunci el instantaneu s-ar deplasa (teleporta, proiecta) in acel punct, iar asta pentru ca legea universala nu permite ca într-un univers (multivers) sa existe aceeasi frecventa in doua puncte diferite. Este principiul prin care conștiința (sufletul) se deplasează din punct de vedere cuantic. Deci, dacă s-ar construi nave cosmice care pot folosi modificarea frecventelor, atunci ele se pot deplasa instantaneu dintr-un punct în altul al multiversului, folosind aceste "comutatoare", la fel cum baleaza frecventele într-un procesor de computer, asa cum exista procesoare multi-core, in care fiecare "core" executa lucrări specifice și "nu stiu" unul de existenta celuilalt "core", singura care face legătura si poate strabate acest "multivers" in miniatura (multi-core) fiind doar informația ce se schima dintr-o parte în alta, care informație e virtuala, formata din particule electronice, nefiind "materiala" si care exista atâta vreme cat computerul e alimentat și cat timp procesorul lucrează. La fel si conștiințele trec dintr-o parte in alta deplasand informația.

Revenind la CERN si la pericolul menționat de Stewart Swerdlow, vechile zeități ar fi "prinse" într-o zona (univers al multiversului) in care toate "comutatoarele" sunt închise, deci frecventa tinde spre zero. Cu alte cuvinte, în acel univers nu exista nicio gaura neagra prin care entitățile sa pătrundă în universul nostru, sau în altul, dar nicio stea, prin care informația sa pătrundă de la universul nostru către acel univers.

https://www.youtube.com/watch?v=lptt20cohrU&feature=player_embedded#t=0

 Cu alte cuvinte, in acel univers este un întuneric total și nu exista materie, ci doar conștiințe (informație). O imagine ce fără sa vrem amintește de iadul biblic (dar fără tradiționalul foc veșnic).

La polul opus, raiul divin ar fi reprezentat de deschiderea totala a tuturor "comutatoarelor, care din "semiconductori" s-ar transforma în "supraconductori", astfel ca energia trece liber și simultan în ambele sensuri.

Altfel spus, frecventa de comutare inchis/deschis e atât de mare incat tinde spre infinit, fiind vorba despre lumina vesnica si absoluta.

Acolo "procesorul" lucreaza la toata capacitatea, fiind creierul intregului multivers, locul de unde pleaca si la care revine intreaga informatie procesata.

De aceea o parte din oamenii de stiinta, studiind starea creierului in timpul rugaciunii religioase, au ajuns la concluzia ca rugaciunile sufletelor (constiintelor) sunt foarte importante si pot trece ca informatie (deschid canalul) spre acea zona.

La fel cum transa yoghina permite deplasarea informatiei dintr-o parte in alta pe un acelasi principiu.

In imaginea exemplificata de o carte, foile cartii, cum spuneam, sunt universuri din multivers. Coperta de deasupra, cea cu titlul cartii si cu autorul, corespunde raiului, acolo unde isi are originea creatia, unde toate canalele sunt deschise si de unde izvoraste informatia catre celelalte pagini din cuprins, iar coperta de jos este corespondenta iadului, acolo unde toate canalele sunt inchise si unde se termina informatia, asa cum cand ai terminat de citit o carte ai citit toata informatia, iar cand ai inchis-o, ai ajuns la coperta de jos, nu mai ai ce afla, s-a incheiat lucrarea. Numai ca in aceasta imagine, trebuie sa ne inchipuim ca aceasta carte e scrisa continuu, apar noi pagini (universuri) pe masura ce este scrisa, la fel cum in prima sa pagina s-a scris (s-a zidit prin cuvant, prin programare): "Sa fie lumina!", dupa care au inceput sa apara si celelalte pagini, pagina cu pagina, un proces care continua si va continua in aceasta carte.

Cele 13 mari familii care conduc lumea, ca sa ne intoarcem de unde am pornit, doresc sa deschida acel univers inchis (iadul), mijlocindu-se de un portal care sa creeze un nou "comutator" ce odata deschis va putea permite trecerea informatiei (entitatilor constintionale) catre universul nostru.

https://www.youtube.com/watch?v=x2baCg8SHGM&feature=player_embedded#t=0

Ca atare, deschiderea iadului prevazut in Apocalipsa, acolo unde "este inchis sarpele cel mare", ingerii care au pacatuit asa cum este descris in Geneza. Dar pentru a se ajunge aici, trebuie sa se petreaca mai multi pasi, intre care si religia mondiala care sa permita recunoasterea acestor zeitati, trebuie un guvern mondial si un sistem unic, novo ordo seclorum. Iar o religie mondiala nu poate sa apara daca nu se vor confrunta intre ele marile religii occidentale si orientale, iar razboiul cu ISIS este unul programat de aceste Familii in acest scop. Asta pentru a se intelege mai bine starea de fapt planetara, ce este cu terorismul si cine-l provoaca. Ar mai fi de spus ca ofensiva Rusiei, prin interfata Putin, nu este altceva decat revenirea in forta a familiei Romanov, aproape distrusa, la un moment dat de restul familiilor (caci exista si o astfel de concurenta fratricida intre ele), prin instaurarea comunismului (un alt experiment mondial).

Astfel se implineste si profetia fiarei apocaliptice "cu picioare ca ale ursului" (simbolul Rusiei), cu "corp de leu" (dinastia anglo-saxona) si cu sapte capete imparatesti (ONU), din care unul va fi ranit de moarte, dar va invia si toata lumea se va minuna.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=YGxVGtkTa4s#t=0

Ceea ce traim azi pare programat dupa Biblie, dupa Apocalipsa, ca si cum evolutia noastra ar face parte dintr-un urias program de computer (un mare joc pe calculator cuantic).

https://www.youtube.com/watch?v=DjP3cnTE30U&feature=player_embedded#t=0

De altfel, multi fizicieni au ajuns la concluzia ca traim intr-o lume virtuala, intr-un univers holografic, dintr-un multivers holografic, iar ceea ce vedem in jur este o simulare pe un imens computer.

Numai astfel, spun si profesori de fizica s-ar explica fizica cuantica, cea care face ca la nivel extrem de mic, al particulelor, sa uneasca lumea reala cu cea imaginara, in fapt particulele ca materie neexistand, ci este vorba doar de energie si de stocarea informatiei sub forma de energie.

Sursa : http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/cel-mai-tare-articol-scris-vreodata-sa-intelegem-exact-in-ce-lume-traim-isis-si-apocalipsa-video-346375

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT: Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]

Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. […]

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” […]

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]

Mareșal ION ANTONESCU

Mareșalul ION ANTONESCU, în faţa plutonului de execuţie (1 iun.1946): ”Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el. Mai mult, spune-i că îi mulţumesc că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut mai devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi mărirea

Dovada ca ROMA nu a dorit uciderea lui Isus Hristos!!

Este Raportul  scris de Pilat( guvernatorul Iudeei) catre  Tiberiu(
imparatul Imperiului Roman) imediat  dupa Rastignire.......
            Raportul lui Pilat a fost găsit în una din  bibliotecile
Vaticanului de către un student  german care se afla la Roma pentru
studii  teologice. Dar studentul acesta nu l-a  găsit prea important
ca să-l copieze.  Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani  fostul
student să-i povestească despre el unui  englez, W.D. Nahan. Englezul
s-a arătat extrem  de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a
convins pe tânărul german, ajuns între timp  profesor de teologie, să
ia legătura cu  Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în
posesia documentului Nahan l-a tradus în limba  engleză,
încredinţându-l unui cotidian de mare  tiraj din  Anglia.

Către Cezarul Tiberiu,
Nobile  Suverane,  salutare!
Cauzele  care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au  fost in
legătura cu Iisus din Nazaret, şi  evenimentele care au avut loc în
provincia mea  acum câteva zile, au fost de un astfel de  caracter
care mă face sa vi le raportez cu  de-amănuntul, pentru că eu nu voi
fi deloc  surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia,  nu se va
schimba cu totul soarta naţiunii  noastre, căci se pare ca în zilele
din urmă,  zeii au încetat de a mai putea fi  ispăşiţi. Eu, din partea
mea, sunt  gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care  eu am
urmat pe Valerius Graţius la guvernarea  Iudeii.
La sosirea  mea în Ierusalim, am luat în primire sala de  judecată
şi-am poruncit să se facă ospăţ mare,  la care am invitat pe Tetrarhul
Galileii,  dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii  lui.La ora
anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a  arătat. Aceasta a fost o
insultă pentru onoarea  mea personală!….Mai târziu, după câteva zile,
a  venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze.  Îmbrăcămintea şi
purtarea sa erau grozav de  viclene. El pretindea că religiunea sa îl
opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la  aceeaşi masă cu romanii
şi să închine libaţiuni  (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am  crezut e
bine să accept această scuză, dar tot  cu acea ocazie m-a convins că
cei cuceriţi se  declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea  că,
dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul  unul era cel mai greu de
cârmuit.
Atât de  turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu  cu frica sa
nu izbucnească în orice moment o  răscoală. Pentru suprimarea ei eu
nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un  singur sutaş.
Am cerut întăriri de la  Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat
că  şi el abia  are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia  sa. O
dorinţă nestăpânită de  cucerire, adică de a ne întinde împărăţia
dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem  să nu fie o cauză de
răsturnare a nobilului  nostru guvernământ.
Printre  mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a  interesat în mod
deosebit: un tânăr – se zicea –  a apărut în Galileea, predicând pe un
ton blând  şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce  l-a
trimis.
La început mă temeam că acesta să  nu fie vreun agitator care să aţâţe
poporul  contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile  mele au
fost spulberate. Iisus din Nazaret, a  vorbit mai mult ca un prieten
al Romanilor decât  al evreilor.
Trecând  într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am  văzut o mare
adunare de popor, iar în mijlocul  ei pe un tânăr care stătea rezemat
de un copac  şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi  s-a spus
că este Iisus. Era tocmai ce mă  aşteptam să văd, atât e mare era
deosebirea  între El şi ascultătorii lui. Părul  şi barba sa aurie, îi
dădeau o înfăţişare  cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani.
N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină  şi de dulce, un
contrast izbitor între El şi  ascultătorii lui, cu bărbile lor negre
şi feţele  întunecate.
Nevoind  să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat  drumul
înainte, dar am făcut semn secretarului  meu să se asocieze mulţimii
şi să asculte ce  vorbeşte. Numele secretarului meu  este Naulius. El
este strănepotul şefului de  spionaj şi de conspiraţie, care s-a
ascuns în  Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un  vechi
băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte  bine limba ebraică. Îmi
este foarte devotat şi  vrednic de toată încrederea.
Când am  sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit  pe Naulius
care mi-a istorisit cuvintele auzite  de Iisus la Siloan. El mi-a zis:
„Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările  filozofilor, ceva
ce ar semăna predicilor lui  Iisus. Unul dintre evreii răsculători,
dintre  care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă  este cu cale
de a da tribut Cezarului, Iisus a  răspuns: “Daţi Cezarului cele ce se
cuvin  Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui  Dumnezeu”.
Tocmai din  cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit  Nazarineanului
libertatea, pentru că era în  puterea mea să-l arestez şi să-l trimit
la  Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva  dreptăţii ce a
caracterizat totdeauna pe Romani.  Omul acesta nu era nici tendenţios
şi nici  răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea,  poate
necunoscută lui. El avea libertatea să  lucreze, să vorbească şi să
facă adunări şi să  ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii,
neîmpiedicat de niciun mandat pretorian.  Dacă s-ar întâmpla însă,
ferească-ne zeii,  aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar
întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri  să fie înlocuită de
religia lui Iisus, lucrul  acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe
şi  prea marii indulgenţe pe care le îngăduie  Roma. Pe când eu,
mizerabil  nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe  care
creştinii îl numesc “Providenţa” prin care  să vină peste noi această
soartă şi destin.  Dar libertatea aceasta nemărginită, dată  lui
Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe  cei săraci, ci pe cei
bogați şi puternici,  într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din
urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru  mine un bun motiv de a
nu tulbura libertatea  Nazarineanului.
Fariseilor  şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de  viperă, voi
vă asemănaţi cu mormintele văruite”;  alteori indignat de îngâmfatele
lor postiri şi  dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai  unei
văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea  lui Dumnezeu”, decât
darurile lor bogate. În  fiecare zi se făceau plângeri la sala de
judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram  informaţi că vreo
nenorocire o să i se întâmple  acestui om; căci nu va fi fost pentru
prima  oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe  cei care erau
numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă  Pretoriul le va refuza plângerea, ei
vor face  apel la Cezarul!
Conduita  mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o  întărire
de soldaţi, după terminarea războiului  cu Parţii, fiindcă altfel, eu
nu eram în stare  să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să  iau
o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru  a stabili liniştea în
oraş, fără a supune  Pretoriul la concesiuni umilitoare.  Am scris lui
Iisus, invitându-l la o  convorbire cu mine, în sala de judecată, şi
el a  venit.
Precum  ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge  sânge iberic
amestecat cu sânge roman, care nu  cunoaşte frica şi este nesupus
emoţiilor: mă  plimbam prin curtea palatului meu, când  Nazarineanul
apăru şi, când am dat cu ochii de  el, mi s-a părut ca şi cum o mână
de fier mi-ar  fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără  voia
mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm  şi liniştit ca un
nevinovat. Când a venit la  mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un
semn,  părea că-mi zice: Iată-mă, am  sosit!
Câtva timp  eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare,  respect şi
frică, asupra acestei figuri de om  supranatural, o formă de om,
necunoscută  numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat  forme şi
figuri la tot felul de zei şi  eroi.
„Iisuse,  i-am zis în cele din urmă şi limba mea  gângăvea…, Iisuse
din Nazaret, eu ţi-am dat,  timp de trei ani de zile, o mare libertate
de  vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt  ale unui înţelept,
ale unui om învăţat. Nu ştiu  dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar
un  lucru îţi spun, că în predicile tale se află o  simplitate
majestuoasă, care te ridică mult mai  sus deasupra acestor filozofi.
Împăratul este informat despre tine, şi  eu, umilul său reprezentant
în această  comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am  îngăduit această
libertate, de care te bucuri şi  tu atât de vrednic. Totuşi nu pot
ascunde de  tine că predicile tale au stârnit mari şi  puternice
duşmănii contra ta. Nici aceasta nu  este de mirat: Socrate şi-a avut
duşmanii săi,  şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără  îndoială
aprinşi contra ta, din pricina  libertăţii pe care ţi-o dau. Mă
învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire  cu tine, cu scopul de
a dezbrăca pe evrei de  mica putere ce o mai au de la romani.
Rugămintea  mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să  fii pe
viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi  a jigni mândria duşmanilor
tăi, ca să nu se  răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să  mă
silească pe mine să întrebuinţez mijloacele  justiţiei…”.
Nazarineanul însă a răspuns  liniştit:„Prinţ al pământului, cuvintele
tale nu  ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii:  stai în
mijlocul muntelui, căci altfel vei  dezrădăcina copacii din vale.
Furtuna îţi va  răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge
furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori  rozele Saronului,
sângele celui drept va fi  vărsat…”, continuă el cu  emoţie.
Eu i-am  zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru  înţelepciunea ta, decât
toţi tulburătorii  aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează  de
libertatea dată lor de Roma, complotează  contra Cezarului şi ne ţin
într-o frică  continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei  cunosc că
lupul din pădure se-mbracă uneori în  lână şi piei de oaie. Eu te  voi
apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie  este deschis ţie pentru
scăpare…”.
Cu  nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi  un zâmbet
dumnezeiesc Iisus îmi ripostă “Când  ziua aceea va fi sosit, nu va fi
scăpare pentru  Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui  drept
este acolo, zise el arătând spre cer: ceea  ce este scris in cărţile
profeţilor, trebuie să  se împlinească”!
“Tânărule,  i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca  simpla
mea cerinţă să o preschimb în poruncă.  Siguranţa provinciilor mele,
care este  încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie  să arăţi
ai multă moderaţie în predicile tale.  Nu vătăma pe al ţ ii, aceasta
îţi  poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în  pace”.
“Prinţ al  pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să  aduc în
lume război, ci pace şi iubire şi  bunăvoin ţ ă. Eu m-am născut în
aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii  romane. Prigonirea nu
este de la mine. Eu o  aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în
supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a  arătat calea. De
aceea, restrânge-ţi puţin  înţelepciunea ta lumească. Nu este în
puterea  ta, de a aresta victima de la picioarele  altarului ce
ispăşesc”.
După  aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos,  după perdelele
pretoriului.  Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele  din urmă lui
Irod, să se răzbune asupra  Nazarineanului. Dacă  Irod ar fi urmat
propria sa înclinare, în  aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat
osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi  mândru de cinstirea
domniei sale, se temea de  senatul Roman, de a nu comite vreo faptă
care ar  fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra  Senatului,
astfel nu luă nicio  hotărâre.
Intr-o zi,  Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat  să plece,
după câteva cuvinte neînsemnate, m-a  întrebat ce părere am eu despre
Iisus Nazarul.  Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un  mare
filozof, după cum unele naţiuni mari adesea  produc, şi că
învăţăturile sale, cu niciun chip,  nu pot fi socotite ca fiind
eretice sau  primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui  toată
libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit  prin faptele sale.
Irod a  surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect  prefăcut, s-a depărtat.
Se apropia  marea sărbătoare a evreilor; conducătorii  religioşi
plănuiau să se folosească de această  ocazie şi de exercitarea
populară, care are loc  întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor.  Ora
ş ul era arhiplin de o  populaţie turbulentă care dorea moartea
Nazarineanului. Spionii mei mi-au  raportat că Arhiereii si Fariseii
întrebuinţează  tezaurul templului ca să mituiască în acest scop  pe
popor. Primejdia creştea pe  fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul
Siriei  să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de  infanterie şi tot
atâţia de cavalerie, dar el a  refuzat să-mi trimită. M-am văzut
atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi;  nişte păzitori
îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş  răsculat, neputincioşi de a reprima
o răscoală  şi fiind silit să o tolerez.
Răsculaţii  au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau  că nu au
de ce să se teamă de Pretoriu,  crezându-mă alături de conducătorii
lor, în  privinţa aceasta, au continuat să strige:  „Răstigneşte-l!”.
Trei  partide se uniseră împotriva lui Iisus:  Irodienii, Saducheii şi
Fariseii; Saducheii, a  căror conduită era sprijinită de două motive:
ei  urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul  roman. Aceştia nu
au putut uita niciodată,  intrarea mea în sfântul lor oraş, cu
steaguri  care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu  acea
ocazie, am făcut o greşeala din  necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în
ochii lor,  profanarea aceasta nu s-a  micşorat.
O altă  nemulţumire pe care o purtau ei în  ş ii, era propunerea mea,
de a întrebuinţa  o parte din tezaurul templului pentru ridicarea  de
clădiri publice. Din cauza acestei propuneri,  ei erau plini de
amărăciune.
Fariseii  erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le  păsa prea mult
de guvernul nostru. Ei au fost  siliţi să înghită timp de trei ani si
jumătate  pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în  faţa lor,
în public, oriunde se ducea, şi fiind  prea slabi şi sfioşi şi neavând
curajul de a lua  singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de  a
se uni cu Irodienii si Saducheii.  Pe lângă cele trei partide, ei mai
aveau  de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi  totdeauna gata
de a se uni la răscoală şi de a  se folosi de confuzia şi
neînțelegerea ce  rezulta din aceasta.
În felul  acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului  şi condamnat
la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa  Arhiereului, a săvârşit umilul
fapt de supunere;  el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ
eu osânda definitivă, asupra  lui.
Eu i-am  răspuns că, deoarece Iisus este Galilean  afacerea cade sub
jurisdicţia lui Irod şi am  poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh
viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a  avea respect faţa de
mine, prin sutana  Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui  om.
Îndată  palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi  ocupate. Fiecare
moment ce trecea, sporea  numărul tulburărilor. Ierusalimul era
inundat de  populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se  pare că
toata Iudeea se afla la  Ierusalim.
Eu îmi  luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre  Gali, care
avusese nişte descoperiri pentru  viitor. Plângând, ea s-a aruncat la
picioarele  mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi  de omul
acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea  trecută eu l-am văzut în
vis. El umbla deasupra  apelor. El zbura pe aripile vântului, şi
vorbea  furtunilor şi peştilor mării şi toate erau  supuse voinţei
lui. Chiar şi râul de pe muntele  Kidron, curgea plin de sânge.
Statuile Cezarului  erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele
dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele  s-a întunecat ca
îmbrăcat în doliu. O! Pilate,  rău mare te aşteaptă, dacă nu vei
asculta sfatul  femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te  de
puterea Cerului!”
Pe  la timpul acesta treptele de marmură,  gemeau sub greutatea
mulţimii, iar Nazarineanul,  era adus iară ş i la mine. Eu am  pornit
spre sala de judecată, urmat de garda  mea. Într-un ton aspru, am
întrebat  pe popor, ce vrea!….
„Moartea  Nazarineanului” a fost  răspunsul.
„Pentru ce  crima?” am întrebat eu.
„El a  hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea  templului. El se
numeşte pe sine Fiul lui  Dumnezeu, Mesia, Regele  Iudeilor”.
Eu le-am  spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de  fapte cu moartea.
„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”  izbucni însă strigătul de la gloata
înfuriată.  Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul  din
temelie. În mijlocul acestei zarve  nemaipomenite, nu era decât un om
liniștit şi  calm. ACESTA ERA IISUS DIN  NAZARET.
După mai  multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de  furia
acestor persecutori înverşunaţi, eu am  luat o măsură care pentru
moment mi se păru că  va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca
el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa,  eu m-am spălat pe
mâini în faţa mulţimii,  arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru
acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu s-au mulţumit decât cu
viaţa lui.
În desele noastre tulburări  civile, eu am fost de mai multe ori
martor al  furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic  nu se
poate asemăna cu  aceasta.
Într-adevăr s-ar putea spune că in  această ocazie toate spiritele
rele din ţinutul  infernului s-au strâns în Ierusalim.  Mulţimea părea
că nu umblă pe  picioare, ci umblă pe sus urlând, precum  valurile
unei mări înfuriate. O mare  neastâmpărată se întindea de la porţile
Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu  fluierături, cum nu
s-a mai auzit niciodată în  istoria Romei.
Ziua s-a  întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la  moartea lui
Iulius Cezar cel Mare, care s-a  întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui
Martie. Eu,  Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam  rezemat de o
coloană a palatului meu,  gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al
acestor  oameni cruzi care târau spre execuţie pe  nevinovatul
Nazarinean.
Toţi  dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese  afară pe
locuitorii săi, care se înşiraseră pe  părţile funebre ce conduc spre
Geronica  (Golgota). Un aer de jale şi  întristare mă acoperea. Garda
mea însoţise pe  cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de
putere, se străduia să facă  ordine.
Eram lăsat  singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că  ceea ce s-a
petrecut în momentul acesta stătuse  mai mult în puterea zeilor, decât
în puterea  omului.
Deodată se  auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota,  care părea
că este adus de vânt şi care anunţa o  agonie pe care urechea
omenească, n-a mai  auzit-o vreodată. Nori mari,  întunecoşi şi negri
s-au coborât şi au acoperit  aripa templului, şi aşezându-se asupra
oraşului,  l-a  acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de  pământ
a zguduit totul.
Atât de  înfrico ş ătoare au fost semnele ce  s-au văzut, atât pe
ceruri cât şi pe pământ,  încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi
exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că  Universul se
sfârşeşte.”
Către  ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe  mine şi am
pornit pe jos în oraş, spre porţile  Golgotei. Jertfa era consumată!…
Mulţimea se  întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar  şi
posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi  mohorâte şi disperate.
Mulţi erau cuprinşi de  frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră.
De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi,  trecând mâhniţi, iar
purtătorii steagului, îşi  învăluiseră capul în semn de întristare.
Am  auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe  care eu nu le-am
înţeles. Ici si colo,  se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi
şi,  când aruncau privirea spre muntele Calvarului  rămâneau
nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei  alte minuni a naturii.
M-am întors în  Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă
frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea  stropii de sânge
care curseseră de la  Nazarinean.
După un  timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de  femei
plângând, care rămăseseră la poartă, iar  el s-a aruncat la picioarele
mele plângând amar.  L-am întrebat ce vrea şi el mi-a  zis: „Eu sunt
Iosif din Arimateia, şi am venit  să cer de la tine îngăduinţa de a
îngropa pe  Iisus din Nazaret”….
I-am zis: „Cerinţa ta se  va împlini”….
Atunci, primind raportul că  Iisus este mort, am poruncit lui Naulius
să ia  cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea,  ca să nu fie
împiedicată.
Mai târziu câteva  zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi  au
vestit în toată provincia, ca Iisus s-a  sculat dintre morţi cum
prezisese  el.
Îmi mai  rămăsese numai această datorie, ca să fac  cunoscut
împăratului această întâmplare  dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în
noaptea  aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am  început a face
acest raport şi, de către ziuă,  s-a auzit un sunet de pe Calvar,
intonând aria  Dianei, care a venit la urechile  mele!…
Aruncându-mi privirea spre poarta  Cezarului, am văzut apropiindu-se o
trupa de  soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care  intona marşul
Cezarului. Erau întăririle care mi  se făgăduiseră, cele doua mii de
ostaşi aleşi,  şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit  toată
noaptea.
A fost  hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune  şi
frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să  fie îndeplinită, şi ca
pentru scopul de a  împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să
sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi  joc de soarta
muritorilor!
Era  prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe  cruce: „S-a sfârşit”.
Acesta  este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii  Voastre
supus, cu respect şi  smerenie.
Guvernatorul PONŢIU  PILAT
Făcut  în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii  Martie,
Anul  4147 de la  creaţiune.