Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i
face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate
Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a
ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată,
aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl
Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru
viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit
înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii,
libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi
ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului
mondial, când Germania era tare. […]
Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul
naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov
însemnează:
a. – a face un act
politic de renunţare şi pierdere a
Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată
de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest
act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt
şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de
frontieră, care nu a fost liber consimţită”.
b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă
propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război
neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj
al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui
Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care
poate duce la robia neamului? […]
d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de
anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună
armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să
alungăm pe nemţi din Ţară.
Care om cu judecata
întreagă şi cu simţul răspunderii
ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar
produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la
discreţia totală a ruşilor şi germanilor?
Numai un nebun ar
putea accepta o astfel de condiţie şi
ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de
Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care
au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea,
situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.
e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi
clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul
României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub
altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]
I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel
de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are
siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze
singur sentinţa de moarte. […]
Cum Regele spunea ca
aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai
Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara
şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu
ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind
despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”,
ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la
discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.
Acest „mai întâi”,
legat şi de alte indicaţii pe
care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate
Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească
răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.
Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar
cu plecarea Dlui M. Antonescu la
Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment,
Regele a ieşit din cameră, scuzându-se
faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu,
revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi
Titel Petrescu.
Când eram în curs de
discuţiuni şi mă plictiseam
aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în
spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu
pistoale în mână.
Regele a trecut în
spatele meu, urmat de soldaţi,
unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a
spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat
armistiţiu.” […]
Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de
ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori de la
prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care
a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau
pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un
devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.
Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească
Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu cât niciodată eu nu
m-am cramponat de putere. […]
Mareșal ION
ANTONESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu