Pe internet a aparut o postare conform careia un individ vinde cartele de metrou valabile pentru 2016, cartele ce ar fi trebuit sa fie distribuite gratuit către beneficiarii acestora,anume revoluționarii care îndeplinesc condițiile Legii 341 din 2004.
Poza este relevanta, cel care a postat-o nu avea cum sa o posteze daca nu ar fi avut aceasta cartela de la SSPR, din alta parte el neavând posibilitatea sa o obtina. Cu alte cuvinte este vorba de un apropiat al celor ce lucrează in SSPR. Cum SSPR a anunțat o procedura greoaie si absolut încurcată de distribuție a acestor cartele de metrou, e clar ca interesul celor de acolo e ca acestea sa nu ajunga la beneficiarii de drept. Astfel ele ramin a fi puse in vânzare pe piața neagra. Prețul unei cartele este la negru de 350 roni, la început de an si scade pe măsura ce anul trece. Vorbim de cel putin 1200 de cartele puse deja pe piata neagra, urmind ca banii incasati sa ajunga la furnizor, aduca SSPR cu un comision pe măsura pentru cei ce le scot la vânzare.Cu alte cuvinte , prima tramșă scoasă la vânzare, cu sprijinul funcționarilor din SSPR ar valora peste 350.000 de lei , adica peste 3 miliarde de lei vechi. Între timp foarte mulți revoluționari rămân an de an fără aceste cartele, din diferite motive. Ori că procedura de distribuire este destul de greoaie, ori că ei nu locuiesc în București deci nu au nevoie de aceste cartele. Cu toate că afacerea ar fi putut fi stopată prin distribuirea de cartele de metrou doar pentru cei ce locuiesc în București, nimeni nu a facut acest lucru. De ce?! E lesne de înțeles, pentru cei din SSPR anul nou începe cu ....bucurie, așa cum s-a întâmplat și se întâmlă de peste 20 de ani, an de an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu